Sorana Cârstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Memphis (SUA), românca de 20 de ani fiind în contiuare în căutarea formei din urmă cu două sezoane, când a ajuns în sferturile de finală la Roland Garros şi a ocupat locul 23 mondial.
Sorana a învins-o în manşa inaugurală a turneului american pe Catherine Harrison (SUA), cu 6-2, 6-2, după doar 47 de minute de joc. În turul următor, românca va juca împotriva învingătoarei partidei dintre Rebecca Marino (6) şi Jamie Hampton (ambele din Statele Unite ale Americii). Sorana Cârstea, care este pe poziţia a 95-a în ierarhia mondială în acest moment, are în palmares un singur titlu WTA, cucerit în 2008, la Taşkent, în Uzbekistan.
Într-un alt meci jucat azi-noapte, românca Simona Halep, cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în turul doi al turneului de la Bogota, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Tânăra jucătoare (19 ani) din Constanţa a pierdut cu scorul de 7-6 (7/5), 7-5 în faţa franţuzoaicei Mathilde Johansson, după un meci de aproape două ore. La turneul din capitala Columbiei mai este în cursă Edina Gallovits, cap de serie numărul 6, care o va întâlni în primul tur pe rusoaica Nina Bratcikova.
În urmă cu două zile, Irina Begu a câştigat competiţia ITF de la Cali (Columbia), atât la simplu, cât şi la dublu, alături de Elena Bogdan.