Sorana Cârstea are meci uşor în primul tur la Wimbledon

Sorana Cârstea are meci uşor în primul tur la Wimbledon

Sorana Cârstea, jucătoarea română care a ajuns cel mai departe la Roland Garros (n.r. - turul trei), va încerca să repete performanţa şi la al treilea turneu de Mare Şlem al anului.

În primul tur la Wimbledon, românca în vârstă de 21 de ani se va lupta pentru un loc în turul doi cu franţuzoaica Pauline Parmentier (locul 75 WTA). Camelia Begu a avut ghinion la tragerea la sorţi, tânăra româncă urmând să îşi măsoare forţele cu Flavia Pennetta (locul 21), în timp ce Simona Halep are un meci dificil cu sârboaica Bojana Jovanovksi, locul 53 în lume. Alexandra Dulgheru, cea mai bine clasată jucătoare din ţara noastră, va juca împotriva americancei Jill Craybas (106 WTA), Monica Niculescu o va întâlni pe austriaca Sybille Bammber.

Horia Tecău şi Robert Lindstedt se "încălzesc" pentru Wimbledon cu o finală. Perechea româno-suedeză s-a calificat azi în ultimul act al turneului olandez de la s’Hertogenbosch (dotat cu premii totale de 450.000 de euro). Cei doi au trecut în semifinalele competiţiei - pe care au câştigat-o anul trecut - de olandezii Jesse Huta Galung şi Rogier Wassen, scor 6-2, 6-7, 10-7. Finala se joacă azi. După ultimul act din Olanda, Tecău şi Lindstedt vor merge la Londra, unde sezonul trecut au ajuns până în finală.

Isner şi Mahut o iau de la început

Americanul John Isner şi francezul Nicolas Mahut, protagoniştii celui mai lung meci din istoria tenisului (n.r. - anul trecut, tot în primul tur de la Wimbledon, încheiat cu scorul de 4-6, 6-3, 7-6, 6-7, 68-70), se vor duela din nou pe iarba londoneză. Meciul din 2010 a durat 11 ore şi cinci minute.

Într-o altă confruntare din primul tur, românul Victor Hănescu va juca împotriva cehului Jaroslav Pospisil, numărul 125 ATP. Hănescu nu are amintiri plăcute de la Wimbledon. Anul trecut, românul a părăsit turneul în huiduielile publicului, după ce a scuipat şi a înjurat câţiva spectatori. Dacă va trece de Pospisil, bucureşteanul poate da piept în turul doi cu americanul Andy Roddick.

Ne puteți urmări și pe Google News