Şomajul, aproape de un record

Şomajul, aproape de un record

Numărul persoanelor fără un loc de muncă ar putea ajunge, la nivel mondial, la nivelul record de 240 de milioane, echivalentul unei rate a şomajului de 7,4%, informează AFP.

Estimările sumbre aparţin Biroului Internaţional al Muncii.

"Condiţiile de pe piaţa muncii s-au înrăutăţit continuu de la începutul crizei. Proiecţiile noastre actuale arată că numărul şomerilor va creşte cu 39-59 milioane de persoane în 2009", a precizat directorul general al Biroului, Juan Somavia, într-o conferinţă de presă.

Estimările anterioare, bazate pe previziunile de creştere economică ale FMI, indicau o creştere a numărului de şomeri de 52 de milioane în următorii doi ani.

Categoria cea mai afectată de aceste schimbări va fi cea a tinerilor, în rândul cărora se prevede o rată a şomajului de 14-15% anul acesta, cu aproape trei procente mai mare decât cea înregistrată anul trecut.

De asemenea, 200 de milioane de persoane se vor adăuga celor care trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi.

Ne puteți urmări și pe Google News