Șoferul RECIDIVIST care a omorât doi copii care se plimbau cu bicicleta, se urcase la volan BĂUT și FĂRĂ PERMIS

Șoferul RECIDIVIST care a omorât doi copii care se plimbau cu bicicleta, se urcase la volan BĂUT și FĂRĂ PERMIS

Bărbatul care a ucis, duminică seara o tânără de 16 ani și a rănit grav un adolescent de 17 ani, conducând beat și fără permis de conducere, a fost prins și prezentat instanței. Polițiștii au constat că acesta era recidivist și ieșise din pușcărie condiționat, pentru ”bună purtare”.

Accidentul a avut loc în satul Conacul Iosif, care aparține de comuna timişeană Liebling, duminică, în jurul orei 23.00. Doi tineri se aflau pe bicicletă, şi mergeau pe drumul judeţean 693D, însă  șoferul, Mircea Panțiș, de 43 de ani, era prea beat ca să îi observe, lovindu-i în plin. Fata a murit pe loc în urma impactului, iar băiatul a fost rănit grav şi se află internat în spital.

Pe numele lui panțiș s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis. El a fost prezentat Judecătoriei Deta care a emis pe numel său un mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mircea Pantiș nu e prima data când s eurcă la volan fără să aibă acest drept. El a fost condamnat, în 2011, pentru conducere fără permis. În perioada de încercare s-a ales cu un nou dosar penal, pentru contrabandă cu țigări. În 2013, a fost condamnat la trei ani și 10 luni cu executare și obligat, împreună cu alte două persoane, la plata a 620.772 lei ca despăgubiri. Anul acesta în ianuarie 2016, instanța a admis eliberarea condiționată a lui Pantiș.

Ne puteți urmări și pe Google News