Halda ameninţă în continuare. Cei rămaşi fără case sunt nevoiţi să locuiască în containere şi aşteaptă încă despăgubiri.
La aproape două luni după ce halda de steril Panga Nord le-a înghiţit casele, opt familii sinistrate din satul Turceşti, comuna Mateeşti, încă aşteaptă ajutor din partea statului pentru refacerea locuinţelor. Unii îşi duc zilele în module fără curent electric, alţii stau în grădiniţa satului, iar cei mai norocoşi, la rude. Până acum, au primit doar ajutoare de urgenţă de 30.000 de lei din partea autorităţilor.
Halda de steril, de peste 90 de hectare, ameninţă încă alte 15 case. Deocamdată, alunecarea a stagnat, însă geologii avertizează că aceasta nu poate fi oprită definitiv prin niciun mijloc. Ieri după-amiază, ploaia era măruntă în zonă, dar specialiştii trag semnalul de alarmă: după fiecare ploaie abundentă, aceasta se poate pune din nou în mişcare.
„Viaţa noastră este distrusă, dar nimeni nu se gândeşte la asta“
Cu deznădejdea în suflet, sinistraţii încearcă s-o ia de la capăt. Ioana Gârlă, 73 de ani, locuieşte împreună cu soţul său într-un modul, după ce mai bine de o lună au stat într-o magazie improvizată în curtea bisericii. „Sunt bătrână, bolnavă şi stau în frig, fără lumină, fără căldură, mai rău ca un câine. De la Electrica mi-au cerut 20 de milioane să mă lege la curent. De unde sufletul meu să le dau atâţia bani când eu am o pensie de 200 de lei?“, se întreabă Ioana Gârlă. Branşarea la curent trebuie plătită de primărie, însă aceasta spune că nu are nici ea bani.
Adrian Golescu, 34 de ani, stă cu familia la rude. Din ajutorul de urgenţă primit şi-a cumpărat o bucată de pământ. „Acum aştept să vedem dacă ne ajută statul cu ceva sau nu. Eu nu am bani să construiesc altă casă, pentru că 10 ani de acum încolo eu plătesc rate pentru casa pe care mi-a distrus-o halda. Copiii plâng şi îmi spun că nu au aia, nu au aia. Viaţa noastră este distrusă, dar nimeni nu se gândeşte la asta“, spune supărat Adrian Golescu.
Sfătuiţi să aibă răbdare
Sinistraţii din satul Turceşti au fost expropriaţi prin decret prezidenţial în anul 1984. Atunci au primit despăgubiri pentru case, în valoare de 35.000 de lei vechi. După ’89, ei şi-au recâştigat în instanţă dreptul de proprietate, însă nu au returnat banii. „Se caută vinovaţii pentru producerea dezastrului. Deocamdată nu putem vorbi despre despă gubiri“, a anunţat Radu Renga, prefectul vâlcean.
Pentru a obţine mai repede despă- gubiri, sinistraţii ar putea să dea în judecată fostul şi actualul proprietar al haldei, adică Exploatarea Minieră a Cărbunelui Berbeşti şi CL Mateeşti. Taxa de timbru însă, adică 10% din contravaloarea despăgubirilor cerute, este enormă pentru sinistraţi, pentru că fiecare casă a fost evaluată la cel puţin un miliard de lei vechi.
„Noi, cei din administraţie, avem o mare parte din vină pentru faptul că am preluat halda fară să verificăm dacă proiectul de execuţie a fost respectat“, admite primarul Nicoale Stănişor. Acesta a propus ca taxa să fie achitată din bugetul primăriei, însă consiliul local nu a fost de acord.