Sindicatul Poştei Române dă unde verde pentru concedierea a 400 angajaţi
- Departamentul Economic
- 21 mai 2012, 18:58
Sindicatul de la Poşta Română este de acord cu disponibilizarea a 300 - 400 de salariaţi cu funcţii de conducere şi personal Tesa care lucrează în centrala companiei, a spus astăzi Matei Brătianu, Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română.
"Acceptăm concedierea a 300 - 400 de salariaţi cu funcţii de conducere şi personal Tesa, însă nu am ajuns la un numitor comun cu conducerea Poştei Române în ceea ce priveşte numărul de disponibilizări anunţat pentru valul întâi, care vizează 1.029 de persoane", a spus Brătianu.
"În ceea ce priveşte disponibilizarea celor 300 - 400 de salariaţi, aceştia vor pleca acasă într-o lună şi jumătate, deoarece trebuie respectate procedurile prevăzute în Contractul colectiv de muncă. În general, este vorba despre angajaţi pe criterii politice sau de salariaţi care lucrează în cadrul Poştei începând cu anul 2009", a declarat acesta, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că sindicatele nu doresc desfiinţarea direcţiilor regionale ale Poştei Române, ci reorganizarea lor, cu comasarea personalului şi disponibilizarea angajaţilor excedentari, după o analiză prealabilă.
Al doilea val de concedieri poate fi evitat
Potrivit sursei citate, dacă amenda de 103 milioane lei către Consiliul Concurenţei (scadentă la data de 13 iunie) va fi eşalonată, iar în paralel se va reuşi creşterea veniturilor, nu se va mai pune problema celui de-al doilea val de concedieri, care ar urma să cuprindă aproximativ 5.500 de persoane.
Ion Smeeianu, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, a spus astăzi, în urma întâlnirii avute cu reprezentanţii sindicatelor, că pledează pentru o restructurare rapidă a companiei, având în vedere că există termene limită referitoare la îndeplinirea unor obligaţii financiare.
"Liderii de sindicat şi sindicaliştii în general trebuie să înţeleagă că în acest moment decizia lor nu este doar una sindicală, ci şi managerială. În cazul în care sindicaliştii vor refuza să-şi dea acordul cu privire la disponibilizarea celor 1.029 de persoane din primul val de concedieri, atunci trebuie să-şi asume şi consecinţele economice implicate de păstrarea unei organigrame stufoase", a precizat directorul Poştei Române.
Directorul Poştei Române a adăugat că există două căi de eficientizare a activităţii, fie prin automatizarea operaţiunilor, fie prin înglobarea serviciilor financiar-bancare în portofoliul societăţii.
În cazul în care se va vota o reorganizare a direcţiilor regionale din cadrul Poştei Române, se va ajunge la disponibilizarea unui număr de 600 de angajaţi, din cele 1.029 de persoane vehiculate pentru primul val.