N-am ştiut, până acum câteva zile, dacă Daniel Morar este potrivit pentru a fi şeful procurorilor anticorupţie. Nici nu mi-am propus să aflu.
Am ştiut, de la bun început, că nu voi avea toate datele, că nu voi putea concluziona obiectiv dacă este un procuror bun sau unul rău. Aveam certitudinea că, indiferent de situaţie, va fi o persoană publică controversată. Era limpede că, dacă domnul Morar avea să taie tentaculele corupţiei, sistemul mafiot va reacţiona, va contraataca cu toată forţa sa, iar procurorul-şef al DNA va fi lesne victima unor campanii de discreditare, menite a-l descuraja şi a minimaliza eventualele victorii în lupta cu „sistemul ticăloşit“. Dacă, însă, domnul Morar avea să fie doar un procuror de paie, iar lupta anticorupţie, un vodevil, mă aşteptam ca zonele societăţii rămase nepervertite să reacţioneze, semnalând că şeful DNA a făcut pactul cu diavolul. Mă aşteptam, aşadar, să se facă mult zgomot în jurul persoanei sale, fără ca acest lucru să însemne neapărat ceva.
Săptămâna trecută, ceaţa din jurul competenţei lui Daniel Morar s-a risipit. În faţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care l-a reconfirmat în fruntea DNA, el a declarat: „Spre deosebire de alte unităţi de Parchet, serviciul tehnic al DNA poate asculta şi reda interceptările pe care le fac SRI şi DGIPI“.
Carevasăzică DGIPI, serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ascultă telefoane, deşi nicio lege românească nu îi permite acest lucru. Încercând să repare această gafă impardonabilă pentru poziţia pe care o ocupă, Morar a venit cu explicaţii, care l-au făcut să pară şi mai ridicol. „Tehnic vorbind, toate interceptările se fac pe logistica SRI, chiar şi DGIPI face tot pe logistica SRI, ca să fie clar“. Bineînţeles că, într-un final, au venit şi precizările Biroului de presă al DNA, cum că, vezi Doamne, Daniel Morar nu s-a referit la interceptările propriu-zise, ci la ascultarea şi redarea interceptărilor. Neconvingător.
După afirmaţiile şefului DNA, există două ipoteze. Unu: Daniel Morar a confirmat, în mod involuntar, un lucru arhicunoscut: în România se ascultă telefoanele în mod ilegal. Doi: procurorul-şef nu stăpâneşte legislaţia referitoare la interceptări, deci nu este suficient de competent pentru a ocupa această funcţie. În ambele cazuri, gestul firesc ar fi demisia. I se poate lesne reproşa fie că a acoperit o ilegalitate, fie că nu este suficient de pregătit pentru a fi şeful procurorilor anticorupţie. Mă întreb ce şanse mai are lupta anticorupţie când şeful DNA nu stăpâneşte articole de lege care ţin de abecedarul meseriei sale?
Pe vremea când era şeful SIE, Claudiu Săftoiu a declarat că instituţia sa ascultă telefoane, deşi nu avea, şi nu are nici în prezent, atribuţii legale. Atunci, preşedintele i-a cerut demisia fostului său consilier şi a obţinut-o. Păţania lui Morar este similară. De ce Traian Băsescu nu procedează la fel? De ce are, împreună cu CSM, o abordare diametral opusă, învestindu-l cu încredere pentru un nou mandat? Ar mai fi de lămurit un aspect: dacă nu competenţa îl recomandă pe Morar să deţină şefia DNA, atunci care este secretul succesului său? Grav este că motivul n-are nicio legătură cu performanţa actului de justiţie sau reformarea acestui domeniu. Să fie vorba de obedienţă faţă de puterea politică, despre care s-a tot vorbit în aceşti ani? Nu m-ar mira deloc.
Recomandările noastre
