Ca să demonstreze că este la fel ca orice altă gospodină din România, Elena Udrea a dat cu mopul într-o sală de clasă, înainte de începerea anului şcolar, şi a croşetat într-o emisiune televizată, în care a vorbit despre condiţia femeii în politică.
Visul
Soarele strălucea pe cer de câteva ore bune. Prin fantele jaluzelelor, razele îi cădeau pe chip, încălzindu-i tâmplele şi dulcele somn de dimineaţă. Un fâlfâit de aripi de porumbel, care se aşezase nepoftit pe pervazul ferestrei, o trezi din starea de semisomnolenţă, proiectând-o în realitatea gri. Se ridică brusc şi se aşeză pe marginea patului. Cu o mişcare neglijentă a mâinii, îşi aranjă părul blond şi răvăşit. Un gând îi străbătu mintea, ca un fior rece pe şira spinării: a uitat să-şi pună ceasul deşteptător. Trebuia să se ducă în piaţă la primele ore ale dimineţii. Acum e prea târziu. Castraveţii, gogonelele şi gogoşarii pentru murat s-au terminat de mult. Dacă a mai rămas ceva pe tarabe, preţurile sunt prea mari şi nu-şi permite. Salariul soţului e pe terminate.
Îşi aduse aminte că i-a promis Getuţei că vor merge împreună şi se întristă şi mai tare. Ce-o să zică acum? „Nu prea te omori cu treaba, Lenuţo. Halal gospodină eşti...“
Ce-ar putea să facă pentru a-şi mai alina conştiinţa în suferinţă? Văzu praful de pe rafturile bibliotecii, maldărul de rufe murdare din coş şi zâmbi discret, alungându-şi din suflet sentimentul de inutilitate. După-amiază, când prietenele ei vor veni la cafea şi vor remarca maliţios că nu au văzut-o astăzi prin piaţă, le va închide gura, sigură pe sine, spunându-le că a avut treburi mai importante de făcut...
Înapoi la realitate
Soarele strălucea pe cer de câteva ore bune. Prin fantele jaluzelelor de la dormitor, razele îi cădeau pe chip, încălzindu-i tâmplele şi prelungindu-i dulcele somn de dimineaţă. Un fâlfâit de aripi de porumbel, care se aşezase nepoftit pe pervazul ferestrei, o trezi din starea de semisomnolenţă, proiectând-o în realitatea roz. Avusese un vis ciudat. Se făcea că era o gospodină oarecare şi trebuia să pună murături. Visul o derută. Se uită în jur ca să se asigure că nu a fost decât un coşmar. Vuitton-ul aruncat neglijent pe parchet îi servi drept punct de reper. Imaginea genţii de mii de euro o linişti. Da. A fost doar un coşmar. Dar ce coşmar... De unde şi până unde? Îşi aduse aminte că, de curând, îşi pusese în cap să le arate alegătorilor că e o femeie obişnuită. Dăduse cu mopul într-o sală de clasă, croşetase la ore de maximă audienţă, doar ca să le arate plebeilor că nu este o îmbuibată cu fiţe. Toate aceste „excentricităţi“ îi încărcaseră subconştientul, iar acum creierul se descotorosea, prin vise, de informaţia reziduală. Un gând o nelinişti. Oare va trebui să renunţe la lux pentru a reuşi în politică? Merită politica acest risc? Îşi aduse aminte că mai sunt doar câteva luni până la alegeri. După ce va câştiga, îşi va putea vedea liniştită de shopping, de vuittoane şi gipane. „Hai că n-o fi foc“, se încurajă ea. Trebuie să joace acest rol până la capăt.
Recomandările noastre
