SILVIU SERGIU: "Cei care mi-au cerut demisia să nu-şi ţină răsuflarea până atunci!“
Aşa grăit-a Adrian Cioroianu către colegii săi de partid, care, miloşi din fire, s-au gândit să-i curme suferinţa şi să-i facă vânt din guvern. Să-l scutească de umilinţa cotidiană de a intra pe poarta Ministerului de Externe şi de a observa, cu coada ochiului, dispreţul de pe chipul portarului.
Ministrul le-a dat însă cu flit, cu un calm englezesc frate cu impertinenţa: „Don’t hold your breath!“. Semn că ştie şi alte limbi decât cea a licuricilor: „yes, yes, of course“. Aşa spulberat-a Adrian Cioroianu speranţele celor care vor ca România să aibă un om competent în fruntea diplomaţiei. Ce ar trebui să facă aceştia ca să scape România de el? Să se apuce de yoga, să se strângă într-o spirală cosmică şi să-şi ţină respiraţia până îşi dau duhul sau devin anaerobi? Sincer, nu ştiu dacă ar fi suficient pentru a-l convinge pe Cioroianu să realizeze, fie şi în ultimul ceas, că este un dezastru.
Este şocant să vezi că un bărbat nu mai are niciun dram de demnitate care să-l facă să renunţe. Este stânjenitor să observi că un om politic se încăpăţânează să pretindă că este bun de ministru de externe, când toţi din jurul său îi spun că are o prestaţie lamentabilă. Este greţos să remarci că un politician se agaţă cu dinţii de un scaun pe care nu-l merită nici cât negru sub unghie. Este incredibil să constaţi că Adrian Cioroianu mai este încă ministrul de externe al României.
Când ministrul de externe a rostit celebrele vorbe „yes, yes, of course“, mi s-a părut firesc. Am luat, desigur, act de servilismul deşănţat al ministrului din întâlnirea cu Condoleezza Rice, dar mi-am spus: „Eh! Asta e! Nu e nici primul, nici ultimul. La ce să te aştepţi când ai un preşedinte care vede strategia de politică externă a României ca pe un act de licuriciofilie?“.
Când l-am auzit pe ministrul de externe că nu-ştiu-ce consilier prezidenţial intoxică presa pentru a-i distruge imaginea, i-am dat dreptate, eu însumi fiind, la un moment dat, martorul pasiv al unei grosolane tentative de manipulare pusă în practică de Cotroceni.
M-a dezgustat să constat însă că ministrul de externe este lipsit total de coloană vertebrală. Nu ştiu la ce umilinţe ar trebui să fie supus Cioroianu, pentru a fi convins să plece, dacă nu şi-a dat demisia nici după ce preşedintele şi premierul l-au ascuns de ochii mai-marilor planetei, veniţi la Summitul NATO. Nici după ce Norica Nicolai, colega sa de partid, a lăudat acest lucru în public.
Ce a făcut ministrul de externe, în loc să-şi dea demisia de onoare? S-a plâns că logodnica sa a fost mai prezentă pe ecranele televizoarelor decât el. Halucinant... Ce l-a împiedicat, mă rog, pe Cioroianu să emită păreri inteligente, să se facă remarcat, să le ia faţa tuturor omologilor veniţi la Bucureşti şi să promoveze ca la carte interesele României la summit? Există multe epitete care pot servi drept răspunsuri la aceste întrebări. Unele ar putea face obiectul unui proces de calomnie. Enumerarea lor ar fi în zadar. Cioroianu ar crede în continuare că este un ministru providenţial.
Recomandările noastre
