Silvia Dinu a fost iertată de duşmani

Silvia Dinu a fost iertată de duşmani

Mircea Lucescu a exprimat ieri sincere condoleanţe pentru familia Dinu.

Silvia Dinu (63 de ani), soţia acţionarului dinamovist Cornel Dinu, a decedat ieri dimineaţă, după o grea şi îndelungată suferinţă. Silvia Dinu se afla de câteva zile într-o comă provocată de diabet şi de o afecţiune cardiacă. Femeia suferea şi de ciroză. Din pricina complicaţiilor, medicii fuseseră nevoiţi să îi amputeze şi cel de-al doilea picior. "Cuvintele sunt de prisos. Ce să spun... Abia mai am inimă ca să trăiesc. A suferit mult, săraca", a declarat Cornel Dinu, care se află într-o stare psihică foarte proastă.

Alături de drama pe care o trăieşte Procurorul este şi Mircea Lucescu, rivalul său de o viaţă. "E un moment extrem de dificil pentru Cornel Dinu şi familia lui. Sunt alături de el, îmi pare nespus de rău. În ultima perioadă a traversat situaţii dificile şi trebuie să aibă tărie. El a rămas pentru mine un om alături de care am realizat lucruri importante în fotbal. Apoi, fiecare a luat-o pe căi diferite", ne-a declarat ieri "Il Luce". O altă familie cu care Silvia şi Cornel Dinu s-au duşmănit este cea a lui Dudu Georgescu, care, de asemenea, regretă sincer dispariţia femeii. Silvia, de profesie juristă, şi Cornel Dinu s-au căsătorit în 1977, fiind cununaţi de scriitorul Fănuş Neagu. Cei doi sunt, la rândul lor, naşii antrenorului Cornel Ţălnar. "Silvia avea de 12 ani diabet, dar nu s-a prea îngrijit, a ignorat boala. În ultimul timp refuza medicaţia", ne-a spus ieri Ţălnar.

Silvia Dinu va fi înmormântată mâine, la ora 12.30, la cimitirul Bellu. Citiţi şi:

  • Momente tragice pentru Cornel Dinu. "Fiul lui şi medicul Brădişteanu îl pot ajuta să nu facă gesturi necugetate"
  • Dinu: Soţia mea e ca un înger căruia Dumnezeu i-a luat aripile

Ne puteți urmări și pe Google News