Sfaturile lui Donald Trump pentru antreprenorii români
- Adam Popescu
- 18 octombrie 2010, 07:54
EXCLUSIV TOP 300. Celebrul om de afaceri Donald Trump le recomandă tinerilor antreprenori români sau de orice altă naţionalitate să se documenteze foarte bine înainte de a demara o afacere, să cunoască fiecare detaliu, iar în prima fază să intre singuri în afacere.
Dacă ar fi pus în situaţia în care să aleagă între reducerea numărului de personal şi scăderea salariilor angajaţilor, omul de afaceri ar opta pentru cea de-a doua variantă pentru a salva locurile de muncă. În situaţia în care ar investi în România, Trump nu ar alege un alt domeniu decât acela în care s-a consacrat - sectorul imobiliar.
Reporter: Criza economică a schimbat sensibil economia globală. Cum vedeţi evoluţia acesteia? Donald Trump: Acest lucru este foarte dificil de estimat acum. Să sperăm că va redeveni stabilă.
Dacă ar fi să investiţi în România, către ce sectoare v-aţi orienta? Imobiliare, energie verde, bursă, turism? Cum investiţiile imobiliare sunt ceea ce ştiu mai bine să fac, şi în România aş investi tot în acest domeniu.
Sectorul rezidenţial sau cel comercial? Înainte să iau această decizie va trebui să fac o cercetare de piaţă.
Să presupunem că sunteţi managerul unei companii care trebuie să-şi reducă din costuri. Trebuie să alegeţi între concedierea unor oameni şi reducerea salariilor tuturor angajaţilor cu, de exemplu 25%, indiferent de cât de bine îşi fac treaba sau nu. Pentru ce aţi opta? Aş reduce salariile pentru a salva locurile de muncă.
Care ar fi primele trei calităţi pe care ar trebui să le aibă un angajat de-al dumneavoastră? Loialitate, corectitudine şi abilitatea de a lucra şi învăţa foarte repede.
Care este cel mai bun sfat pe care l-aţi primit în afaceri? Tatăl meu, Fred C. Trump, mi-a spus întotdeauna: află tot ce poţi despre lucrul pe care îl întreprinzi. De asemenea, avea o formulă de succes în patru paşi: începe, termină, termină bine şi retrage-te (get in, get done, get it done right and get out).
Dacă ar fi să daţi un sfat unui tânăr antreprenor în situaţia de acum, ce i-aţi spune? Aşa cum a spus tatăl meu, află tot ce poţi despre lucrul pe care-l întreprinzi. Este foarte important ca un antreprenor, român sau de orice altă naţionalitate, să-şi acopere domeniul foarte bine, să ştie foarte bine în ce se bagă şi să fi cercetat tot ce este relaţionat cu afacerea de care este interesat să o demareze. De asemenea, ca antreprenor, în primă fază eşti în afacere singur, businessul nu reprezintă un efort de grup. Aşa că fii pregătit să faci totul singur!
Dacă aţi fi tânăr antreprenor, în ce domeniu aţi investi acum? Aş alege sectorul imobiliar. A fost prima mea alegere acum mulţi ani şi rămâne aceeaşi şi acum.
Citiţi interviul integral pe care Donald Trump l-a acordat, în exclusivitate, revistei "Capital", în ediţia din acest an a Top 300 Cei mai bogaţi români