Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.

În anul 1933, intra în obştea Mănăstirii Neamț, condusă atunci de viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu, unde peste trei ani este călugarit cu numele de Ioan.

Pleacă în Ţara Sfântă unde trăieşte mai întâi ca pustnic, iar după doi ani intră în Mănăstirea Sfântul Sava.

În anul 1947 este hirotonit preot şi instalat ca egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, unde rămâne până în anul 1952.

Ultimii opt ani din viață îi petrece într-o peșteră greu accesibilă, numită Sfânta Ana, din apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.

Aici moare la 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani.

La 20 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, îi este deschis mormântul unde i se găsește trupul plin de mireasmă. Acesta este așezat spre închinare în biserica Mănăstirii Sfantul Gheorghe Hozevitul.

Ioan Iacob Hozevitul a fost trecut în rândul sfinților de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, având ca zi de prăznuire 5 august, data în care s-a mutat la cele veșnice.

Pe 31 decembrie 2016, Patriarhia Ierusalimului l-a canonizat și ea, în cadrul unei ceremonii conduse de patriarhul Teofil al III.