Sever Voinescu: Antonescu şi-a sfârşit scurta carieră de preşedinte discret

Sever Voinescu: Antonescu şi-a sfârşit scurta carieră de preşedinte discret

Ieri, Crin Antonescu şi-a sfârşit scurta carieră de preşedintele discret, a declarat vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu în cadrul unei conferinţe de presă.

Voinescu a reamintit în acest cadru de o afirmaţie a preşedintelui interimar care a promis că-şi va exercita mandatul într-un mod "discret". "Ieri (n.red - miercuri), domnul preşedinte Crin Antonescu şi-a sfârşit scurta carieră de preşedinte discret (...). Ieri ne-a anunţat că iese deschis în campania pentru referendum, deşi o făcuse de altfel cu două zile înainte participând la un miting la Timişoara. Iată că interimar fiind Crin Antonescu se comportă exact cum îi reproşa lui Traian Băsescu că se comportă, ales fiind", a declarat vicepreşedintele PDL, citat de Agerpres, în cadrul unei conferinţe de presă. Voinescu a mai afirmat că nu poţi spune oamenilor ca partid politic să nu meargă la referendum, dar există români care nu vor să legitimeze această "mascaradă". "Ca partid politic nu poţi, e foarte greu ca partid politic să spui oamenilor să nu meargă să voteze. Pe de altă parte îngrijorările care există în societate, pe de altă parte toate mesajele care ne vin din partea oamenilor care se simt în momentul acesta folosiţi de puterea USL pentru acapararea statului sunt multe dintre ele de natură să inhibe mai degrabă participarea", a spus vicepreşedintele PDL. În acest sens, a adăugat el, PDL va explica românilor miza referendumului. "Noi credem că pe de-o parte ne vom dedica toate eforturile ca în perioada următoare să explicăm românilor despre ce e vorba în acest referendum. Şi oamenii evident vor decide singuri care este comportamentul lor în faţa acestui referendum, în faţa acestei situaţii cu totul şi cu totul neobişnuită", a precizat el. Europarlamentarul PDL, Cristian Preda a catalogat drept nefericite reacţiile USL la raportul MCV  şi a declarat că USL ar trebui să se ocupe de organizarea referendumului.

"Mai grav este comportamentul primului-ministru Victor Ponta, care vorbeşte desigur şi în numele Guvernului şi în numele partidului pe care îl conduce, care a considerat, în ziua în care raportul Comisiei Europene vorbea despre DNA ca un 'acuzator energic şi imparţial', această instituţie ca fiind una care produce anchete staliniste. (...) Le cerem guvernanţilor astăzi să se întoarcă cu picioarele pe pământ pentru că au de organizat un referendum şi nu poţi organiza un referendum dacă trăieşti desprins de realitatea instituţională", a punctat Cristian Preda.

Ne puteți urmări și pe Google News