Sergiu Nicolaescu deschide Festivalul Naţional de Film de la Mamaia

Sergiu Nicolaescu deschide Festivalul Naţional de Film de la Mamaia

Mâine începe la Mamaia prima ediţie a Festivalului Naţional de Film Românesc , competiţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, Fundaţia Fantasio și SC Aleea Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Festivalul Național de Film Românesc 2011 începe marți, de la ora 22.00, pe scena Cazino, din stațiunea Mamaia, în prezenţa regizorului Sergiu Nicolaescu. Evenimentul se desfăşoară în intervalul 12-17 iulie la Constanţa şi Mamaia şi cuprinde patru secţiuni: Lung metraj, Scurt Metraj, Documentar și Film studenţesc . În cadrul festivalului au fost pregătite şi medalioane comemorative pentru Jean Constantin, Dina Cocea, Gheorghe Dinică, Marga Barbu, Ştefan Iordache şi Lucia Mureşan. Fiecare secţiune competitivă va avea un juriu format din 3 membri despre care organizatorii spun că sunt „aleşi dintre personalităţile marcante din ţară”. Preşedintele festivalului este Manuela Cernat. La final vor fi acordate 10 premii: Premiul pentru cel mai bun film al fiecărei secţiuni din cadrul Festivalului, Premiul pentru cel mai bun actor(iţă), Premiul pentru cea mai bună Regie, Premiul pentru cel mai bun Scenariu original, Premiul pentru cel mai bun Scenariu adaptat, Premiul pentru cea mai bună imagine, Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră, Premiul pentru cele mai bune costume, Premiul pentru cel mai bun machiaj și Premiul de Excelenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News