Serbia - Croația, "războiul" din semifinale

Serbia - Croația, "războiul" din semifinale

Serbia, Croația, Spania și Danemarca sunt echipele calificate în semifinalele Campionatul European masculin de handbal, competiție care se desfășoară în Serbia.

Marile rivale Serbia și Croația se vor confrunta mâine la "Beogradska Arena" din Belgrad, în cel mai așteptat meci de la actuala ediție a Campionatului European.

În ultimul meci al Grupei I principală, Serbia, calificată de pe prima poziție, a fost învinsă de Macedonia, scor 19-22.

Cadoul primit de la frații sârbi nu a ajutat cu nimic Macedonia, care a încheiat a treia, după Danemarca, cea care s-a impus în fața Suediei, scor 31-24.

Unul dintre cei mai buni oameni ai sârbilor la acest European a fost până acum Žarko Šešum (foto), fost coechipier al regretatului Marian Cozma la MKB Veszprem.

Šešum a fost și el bătut și înjunghiat în acea noapte în care Cozma și-a pierdut viața, dar, deși a fost grav rănit, el și-a revenit ulterior.

Grupa a II-a principală a fost câștigată de Spania, care ieri a învins Slovenia, 35-32. Pe locul doi a venit Croația, 24-24 cu ieri cu Ungaria.

Franța, tripla campioană europeană, mondială şi olimpică, a fost marea dezamăgire a competiției din Serbia.

Franța, care a încheiat pe ultimul loc în Grupa a II-a principală, nu a reușit decât două victorii în 8 meciuri în Serbia (3 în Grupa C - o victorie, 5 în Grupa a II-a principală - o victorie)!

Iată programul semifinalelor care se vor disputa mâine: 18.45: Spania - Danemarca 21.10: Serbia - Croația

Ambele meciuri se joacă la "Beogradska Arena" din Belgrad.

Ne puteți urmări și pe Google News