Progresele "cârcotaşului" i-au mirat pe medicii austrieci. Specialişti români explică recuperarea după astfel de accidente.
Efectele traumatismului cranian suferit de Şerban Huidu în urma accidentului la ski de anul trecut îl ţin încă departe de camerele de filmat. Apropiaţii lui spun că Huidu se recuperează văzând cu ochii, iar într-un interviu acordat "Evenimentului zilei" chiar de el povestea că, la control, medicii de la Viena s-au mirat de progresele pe care le-a făcut într-un timp atât de scurt.
Dacă după accident le-a spus medicilor că 8x5 fac 500, acum conduce maşina, produce "Cronica cârcotaşilor" şi participă la emisiuni. Recuperarea lui nu s-a încheiat însă. Un specialist în neurologie arată ce prespune recuperarea după un accident şi care sunt hopurile pe care trebuie să le treacă pacientul.
Efectele pe care le poate avea traumatismul cranian
Niciun medic nu poate şti exact care sunt şansele ca un pacient care a suferit un traumatism cranian să îşi revină sută la sută şi nici în cât timp se produce vindecarea. Depinde mult de zona din creier care a fost afectată şi de cât de severe sunt tulburările.
Un traumatism cranian poate avea o serie de efecte, de la tulburări de memorie, de vorbire şi de concentrare, la probleme motorii şi afective. Profesorul de neurologie Constantin Popa este de părere că Şerban Huidu se recuperează "foarte bine" şi că tinereţea lui este un atu în procesul de vindecare.
Artiştii îşi revin mai greu
Profesorul Constantin Popa spune că, în general, tulburările cu cel mai mic potenţial de recuperare sunt cele ce ţin de componenta afectivă şi de funcţiile artistice. În aceste cazuri, pacientul trebuie ajutat permanent de familie şi stimulat cât mai mult să reia activităţile artistice pe care le făcea înainte de accident, chiar dacă, la început, creativitatea lui nu se va ridica la nivelul iniţial.
La fel, naturaleţea în comunicare şi mimica sunt obţinute de unii pacienţi prin reînvăţare. "Şerban Huidu s-a recuperat foarte bine până acum, iar faptul că nu are o vârstă înaintată este de mare ajutor în acest proces“. CONSTANTIN POPA, profesor de neurologie
SPRIJIN ONLINE
Cititorii EVZ sunt alături de Şerban Huidu
Interviul în exclusivitate cu Şerban Huidu publicat, ieri, de "Evenimentul Zilei", i-a făcut pe români să-i trimită cârcotaşului zeci de mesaje de susţinere. Acestea au venit atât pe www.evz.ro, cât şi pe pagina de Facebook a Evenimentului Zilei, http://www.facebook.com/evz.ro.
"Am ştiut întotdeauna că vei învinge clipele grele", "Nu ne-am îndoit niciodată de tine", "Te iubim" şi "Mă bucur nespus că ţi-ai revenit şi ne aduci din nou zâmbetul pe buze", sunt doar câteva dintre gândurile bune primite de cârcotaş de la cititorii EVZ.
Cei care nu au apucat să-i transmită lui Şerban Huidu urări de bine o pot face în continuare, pe cele două platforme online: evz.ro şi pagina de facebook a ziarului nostru.
Dacă vă este dor de Şerban Huidu, trimiteţi-i un mesaj de încurajare, iar cuvintele voastre vor ajunge la realizatorul TV. Cele mai frumoase mesaje vor fi publicate în "Evenimentul Zilei" şi pe www.evz.ro.