Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ. Un „domnu’ Dan” pentru universităţi
SENATUL EVZ. Un „domnu’ Dan” pentru universităţi

SENATUL EVZ. Un „domnu’ Dan” pentru universităţi

În învăţământul preuniversitar, profesorimea e ocupată cu obţinerea vizelor de igienizare a şcolilor. La celălalt pol, în universităţi, rectorii, decanii, şefii de departamente se luptă cu ajustarea normelor didactice.

Nu e întâlnire la facultate în care să nu aflu ce "deficit" avem şi cât suntem de îndatoraţi. Asemenea muncitorului de la Oltchim, îmi pun şi eu întrebarea: "Când am făcut datoriile, pentru că nu ţin minte să fi luat vreun împrumut? Iar de muncit, am muncit peste normă!" Fireşte că nu aştept vreun răspuns. Problema nu se află, în cazul şcolilor generale şi al liceelor, în tabăra dăscălimii. Şi nici la rectorate, în cazul universităţilor. Problema e sus de tot, la nivel guvernamental, la ministerul de specialitate.
Vina pentru situaţia actuală o poartă politicienii care au condus ţara în ultimii douăzeci de ani. Ca în economie, ca în asigurările sociale, ca în sănătate, şi în învăţământ a prevalat sistemul minciunii, decizia politică de a ne autonimici. De a face tabula rasa din unul din puţinele atuuri cu care am ieşit din comunism – nivelul relativ ridicat al sistemului de educaţie. Cei care au ajuns atunci la putere au avut intuiţia genial- diabolică a felului în care îşi pot perpetua puterea: transformând populaţia într-o adunătură de decerebraţi.
Degradarea profesorimii până la nivel de lumpen-proletariat a reprezentat un obiectiv pentru toate guvernările postdecembriste. Un prieten american îmi spunea că toţi politicienii din lume sunt rude, indiferent de ideologia lor. Cu atât mai mult te şochează aerul de familie în politica din România. Pentru că, în anii ‚90, dascălii au înţeles prin ce greutăţi trece ţara şi n-au organizat mitinguri pentru a li se mări salariile, puterea a luat acest lucru drept o slăbiciune. Ceea ce şi era.
Dacă mă gândesc cine au fost (şi sunt) liderii sindicalişti din domeniul învăţământului, mă ia cu ameţeli. Nişte pârliţi care, nu se ştie cum, s-au umplut totuşi de bani şi proprietăţi. Dacă în cazul şcolilor generale şi al liceelor soluţia se află la nivelul administraţiilor locale, fiind, prin urmare, mai diversă şi complicată, în privinţa universităţilor, lucrurile sunt de-o extremă simplitate: eliminaţi din cele patruzeci şi nouă de universităţi plătite de stat tot ce e putred şi inutil, şi vom avea un învăţământ universitar capabil să concureze cu cel internaţional. Nimic mai simplu. O ştie toată lumea, dar nimeni nu are curajul să ridice un deget. De ce? Pentru că e extrem de periculos să te atingi de şerpăria de interese economice şi politice ţesute în jurul acestor fortăreţe de mediocritate şi clientelism. Surse de prestigiu local, universităţile propulsează o întreagă faună de personaje orgolioase, dornice să dec
Cu chiu, cu vai, patru universităţi româneşti au intrat în topul 700 mondial. Dar celelalte? Ca şi în cazul mamuţilor industriali, lucrurile au fost amânate până când cancerul a devenit inoperabil. Şi tot ca în cazul lor, probabil că e nevoie de un Dan Diaconescu. Adică de cineva inconştient, neruşinat şi sinucigaş, dar care are măcar meritul că ridică vălul de pe realitatea murdară.
Te-ai atins de "universitarii locali", ai dat de bucluc.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: