Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Spionul care ne-a tras-o
SENATUL EVZ: Spionul care ne-a tras-o

SENATUL EVZ: Spionul care ne-a tras-o

O întrebare menită să rămână fără răspuns: încotro se vor îndrepta relaţiile româno-ruse după recenta retorsiune diplomatică (Bucureştiul i-a transmis unui reprezentant al Rusiei că îi va fi greu fără el, dar chiar vrea să afle cum e în 48 de ore, decizie similară cu a Moscovei faţă de hilarul personaj Gabriel Grecu)?

Sau se va găsi un răspuns, însă opinia publică va fi înştiinţată târziu ori deloc, în logica diplomatică în care puţine sunt la vedere şi nimic fortuit. Salutând replica absolut corectă – socotită însă de MAE rus "neprietenească" şi demonstrând că "după toate probabilităţile, raţiunea nu a triumfat" – a părţii române, aş dori să-mi exprim totodată recunoştinţa şi faţă de cea rusească, la încheierea capitolului vizibil al acestei poveşti cu iz neamical. Iată de ce.

Cred că Rusia e o ţară mai cu seamă mare. E şi foarte frumoasă, numai că încă nu am vizitat-o, ceea ce îmi provoacă o mică frustrare. Încerc să compensez cum pot acest sentiment până când îmi voi permite o minivacanţă acolo (nu-i foarte departe, dar nici prea ieftin!). Iar filmul de propagandă realizat cu această ocazie de Serviciul Federal de Securitate rus m-a ajutat să aflu mai multe despre această ţară, să văd crâmpeie dintr-o metropolă fascinantă cum e Moscova şi chiar să-i pot urmări la treabă pe nişte oameni care lucrează îndeobşte sub acoperire.

Scurtmetrajul cu pricina, care durează 5 minute şi 36 de secunde, e o capodoperă a genului. L-am găsit pe site-ul celui mai citit ziar în format tabloid din Rusia, "Komsomolskaia Pravda" – admit că l-am căutat şi în ediţiile kazahă, kârgâză şi moldovenească ale publicaţiei ce face deliciul abonaţilor Gazprom, fără succes însă.

Întrucât pe micile noastre ecrane a rulat cu precădere o versiune trunchiată a acestei parodii, preluată de la televiziunile din Rusia, permiteţi-mi să insist asupra superproducţiei cu buget de stat a lucrătorilor de la instituţia care odinioară se chema KGB.

Personajul principal e un spion-dandana pe nume Gabriel Grecu, pus să interpreteze un scenariu amintind pregnant de "Austin Powers" – 2, comedia cu Mike Myers tradusă la noi "Spionul care mi-a tras-o". Montajul e aşa şi-aşa, dar nu e o producţie "Mosfilm", ci FSB.

Îl vedem mai întâi pe superspionul nostru din spate, umblând în caseta de bagaje a unui supermagazin moscovit. Să-i zicem, după ce am chestionat trei surse pe seama traducerii optime, centrul comercial Favorit. Eroul nostru, vorba vine, poartă blugi, unul din buzunarele din spate fiind umflat de un portmoneu negru, şi o cămaşă cu mâneci lungi.

Ulterior, un grăsan (deducem, cel care l-a turnat, când a avut revelaţia că românul îl îndeamnă la trădare de ţară şi de secrete militare) cotrobăie în aceeaşi casetă. Apoi, Grecu e săltat de nişte civili, vreo şase, printre care şi o femeie.

Feţele acestora sunt blurate, însă câteva se vor vedea binişor reflectate de geamul unei maşini, ceea ce mi se pare o scăpare de nepermis pentru un film produs pe banii contribuabililor ruşi. Al nostru e luat frumuşel la braţ şi suit într-o dubiţă care traversează Moscova până la un sediu FSB.

Acolo, e dus într-un birou vetust, decorat cu covoare vernil nespus de tocite, şi aşezat la un birou pe care se vede un microfon antic. Minute bune, spionul are prim-plan. Dă din cap şi se foieşte în timp ce îi sunt aduse la cunoştinţă aspecte neplăcute (anticipând puţin, perdaful se încheie cu un colosal "să nu se mai întâmple!").

Urmează partea mea favorită: prezenţa unui cuplu cu uriaş potenţial pentru comedia mută. Cum Grecu li se adresează în limba română şi va pleca alături de ei într-un "merţan" negru indicând uz îndelungat, e de presupus că sunt oamenii ambasadei noastre. Unul e chel, cu ţăcălie şi poartă un costum deschis, ai cărui pantaloni fac creţuri. Celălalt e bondoc şi cu ochelari, iar când se aşază, de sub cracii prea scurţi ai pantalonilor apare o pereche de şosete albe, mărginite de o dunguliţă colorată, potrivindu-se nucă-n perete cu costumul negru şi încălţămintea ponosită. Sigur că nu eleganţa vestimentară e decisivă în cazul unor funcţionari, dar apariţia celor doi, în timp ce acuzarea era invizibilă, a fost bine speculată în laboratoarele ex-KGB.

Ce-am vrut totuşi să spun cu această poate prea minuţioasă descriere? Că prin realizarea şi "scăparea" în presă a acestui filmuleţ, FSB a a avut un dublu scop: să-i facă de râs pe ai noştri (ceea ce s-a întâmplat şi cu involuntarul lor concurs) şi să transmită un mesaj Bucureştiului.

Dacă ar fi să luăm de bune afirmaţiile din principalul jurnal de ştiri al postului Rusia 1, pe Grecu îl interesau mişcările de trupe din Transnistria, mesajul fiind s-o lăsăm mai moale. Aşadar, toată tevatura soldată cu expulzări s-a iscat din pricina unui teritoriu pe care noi, românii de dincoace de Prut, nu dăm doi bani şi nici nu ştim mare lucru despre el?!

Pentru o oarecare lămurire, ar urma un film mult mai lung, eventual realizat pe baza unui scenariu realist, schiţat de un expert al Institutului European al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse. Astfel, în complicata realitate transnistreană intră cazarme căzăceşti, faptul că depozitele de muniţie sunt păzite de militarii care asigură şi pacea în zonă, iar Rusia n-are niciun motiv, înaintea alegerilor din 2012, să-i lase fără serviciu pe nişte ofiţeri care între timp s-au aşezat acolo, au familii, ţin şi cu Sheriff Tiraspol, mai ştii?…

Dar la ce să ne mai batem capul cu producţii ce nu pot fi înţelese? Omul nostru de la Moscova a fost repatriat. Mă gândesc că i se va fi şi redus leafa, ca oricărui bugetar, bun-rău. Kanieţ filma!