Victor Ponta, acest amestec infantil de Che Guevara cu cască de automobilist şi bolşevism cu breton, şi-a nimerit, în fine, conceptul politic definitoriu: trădarea.
L-am auzit rostindu-l atât de frecvent în utima vreme, încât îţi lăsa impresia că el l-a inventat. Ivit din pulpana lui Năstase, n-a avut niciun scrupul să-l abandoneze pentru Geoană, meteoritul care a murdărit cu bacilul mogulizării blazonul oricum ferfeniţă al pesedismului. Mercenar înnăscut, n-a ezitat să fie servantul lui numărul unu în bătălia pentru preşedinţie. Nu i-au trebuit însă decât douăzeci şi patru de ore pentru a întoarce foaia, scuipându-şi în obraz stăpânul. Simţind că e rost să-i ia "Prostănacului" locul, l-a trădat mişeleşte, înfierându-l ca-n vremile bune ale comunismului dejistoceauşeştian.
În locul unei opoziţii credibile, capabile să asigure alternanţa la putere, Ponta a îngropat şi mai adânc pesedismul în mlaştina populismului cras şi-a minciunii agresive. Asemeni lui Antonescu în perioada când îl slugărea pe Geoană, a deprins obiceiul să urle cu ochii ieşiţi din orbite. Şi, precum Iliescu pe vremea fesenismului, a descoperit arta ameninţării, a şantajului şi a cotonogelii. Îl priveşti şi te întrebi: "O fi în toate minţile? E un drogat intrat în sevraj? Ori vreun sinucigaş scuturat de demonii autosuprimării?". Mai rău decât toate acestea: lui Ponta i-a intrat frica în oase. Deşi i s-a spus - aşa cum, cu patru ani înainte, i se spusese şi lui Geoană - că are o singură şansă de a supravieţui la conducerea PSD, şi anume, prin îndepărtarea de Iliescu şi Năstase, s-a ploconit imediat la picioarele ultimului cneaz bolşevic al Europei.
Numai cine n-a văzut luciul şiret- răutăcios din căutătura lui Ion Ilici Iliescu n-a înţeles ce-l aşteaptă pe vremelnicul învingător al disperării de stat şi de partid. Am urmărit amuzat tacticoşenia sforarului stalinist, întrebându-mă când îi va sări la beregată. Ca să-i adoarmă vigilenţa, Iliescu s-a retras în subteranele conspiraţiei, lăsându-l să se acopere de ridicol. Ceea ce Ponta a făcut cu asupra de măsură. Cea mai hilară fază a fost aceea în care a încercat să-i "ia faţa" lui Crin Antonescu. Timorat şi ageamiu, Ponta a copiat la milimetru grimasele lui "Chucky", fără să-i reuşească totuşi volutele demagogice ale fostului luntraş din Deltă. A compensat vârtos recurgând la grosolăniile din arhivele Vanghelie şi la neruşinarea "trade-mark Dragnea" (când vor cădea, vor cădea rău de tot, împreună!).
Terenul violenţei de limbaj şi acţiune părea liber, de vreme Antonescu s-a cantonat, mai nou, în zona de protecţie a sughiţului în sottovoce şi a îndoielii metodice. Reacţie previzibilă: când te-a luat la ochi Traian Băsescu şi când privirile poftind a răzbunare ale lui Tăriceau răzbat ameninţător din întuneric şi, mai rău decât amândouă, când Dinu Patriciu te anunţă, cinic-grosolan, că nu mai dă doi bani pe tine, evident c-o laşi mai moale cu istericalele. Simţind terenul gol, invitat parcă să facă pasul înainte, Ponta n-a observat ce prăpastie i se căsca sub tălpi. Să inciţi greviştii la violenţă, să vorbeşti despre "gloanţe pe ţeavă" şi să admiţi că ai încercat, în propriul birou, să cumperi membri ai opoziţiei, e mai mult decât spera Iliescu. Dar e tocmai ce urmărise prin aducerea lui Sorin Oprescu în congresul PSD, pe post de sperietoare şi "sulă-n coasta" actualului preşedinte pesedist.
Marja de manevră a lui Ponta s-a îngustat dramatic după căderea moţiunii. Neputinţa calfei a ieşit la suprafaţă, plutind vinovat precum uleiul rânced deasupra apei. Succesele şefiei sale de-un an sunt egale cu zero: nici tu suspendare, nici tu moţiune. Cât despre ciolanul guvernării, nici nu poate fi vorba. Deo parte, prăpastia. De cealaltă, Năstase şi Iliescu. Iar deasupra, ca un pod suspendat peste iritarea crescândă a poporului pesedist, silueta mefistofelică a lui Oprescu. E nevoie de forţa, inspiraţia şi îndrăzneala unui politician versat să ieşi dintrun astfel de clenci. Ponta n-a fost, nu este şi nu va fi vreodată aşa ceva. E doar un puştan cuprins de frică, un veleitar îngrozit că i se descoperă impostura. General cu coif de hârtie, nu-i rămâne decât să se încline şi mai adânc, până la glezna lui Iliescu. Iar de-acolo, din ţărână, să continue să urle isteric, precum Antonescu în zilele lui bune.
Clepsidra s-a răsturnat în clipa când s-a dovedit că lui Ponta nu-i ies nici trădările. De-acum, în partid se va juca exclusiv pe scenariile resentimentar-dogite ale "cârpei kaghebiste". Partitura e deja adjudecată. Cei care-o interpretează cel mai bine sunt Năstase şi Oprescu. Ambii cu şanse mari de a-l trimite pe Ponta în recycle-binul intrigilor de partid. Primul, dacă scapă şi de data asta de blestemul mătuşii Tamara. Al doilea, în caz că reuşeşte să dea poduri suspendate dacă nu întregului Bucureşti, măcar cartierului de unde-şi iau lumina leninistă pesedeii.
Recomandările noastre
