Mircea Mihaies: "Unde gresim? Unde suntem diferiti de „lumea civilizata”? "
In ce punct se produce fractura decisiva intre „noi” si „ei”? De ce isi ascund europenii tot mai greu lehamitea, dezgustul si chiar oroarea fata de partea noastra de lume? Am inteles, pana la un punct, campaniile impotriva extinderii UE, mai ales cand a fost vorba despre valul ultim - adica despre noi si despre bulgari. Era limpede ca anumite privilegii aveau sa fie primejduite, ca pentru o anumita categorie de locuri de munca se va fi intetit concurenta. Si totusi, in cele din urma am fost admisi in „marea familie” europeana.
Am fost „o problema a Europei” si inainte de 2007. „Mancatori de lebede”, „hoti de buzunare”, „cersetori”, „spargatori de bancomate” - iata etichetele sub care am cucerit Occidentul ani in sir. N-au prea contat talentele noastre in industria IT (decat, eventual, atunci cand romani supradotati au penetrat conturile marilor magazine occidentale ori cand, in joaca, „au decodat” fisierele unor importante institutii de securitate nationala), nici performantele unor artisti, de la Angela Gheorghiu la Cristi Mungiu (pe acesta din urma am avut grija sa-l acuzam de plagiat chiar pe cand intindea mana sa primeasca Palme d’Or-ul!). Chiar si popularitatea indiscutabila a fotbalistilor Chivu si Mutu s-a ofilit sub valul de resentiment si ura al tifosi-lor italieni.
Ce e de facut in aceste conditii? Realitatea e ca nu stim. Reactiile noastre derutate probeaza ca suntem la fel de nepregatiti sa gestionam situatia generata de noi pe cat sunt occidentalii care-i suporta consecintele. Fie ne punem in cap mai multa cenusa decat e cazul, fie raspundem arogant, dupa traditionalul model „ba pe-a ma-tii!”. Unde se afla dreapta masura intre vina noastra de a oferi Europei personaje mai degraba primitive, necivilizate, si lacomia lor de a folosi o forta de munca platita departe de standardele aplicate propriilor cetateni? Culmea cinismului e ca de pe urma nefericitilor care-au impanzit veritabilele lagare de munca occidentale profita atat statele europene, cat si statul roman. Uitam ca fara sudoarea celor carora astazi italienii le cer sa plece (sau, daca raman, sa moara) campurile ar sta neculese, strazile nematurate, iar copiii mici din Spania, Italia sau Franta ar fi, poate, nevoiti sa invete si ei cum se poarta cheia apartamentului la gat.
Oricum am suci-o, oricum am invarti-o, lucrurile ies prost. Clasa politica europeana a intrat intr-un blocaj de-a carui gravitate iti dai seama atunci cand observi felul in care sunt privite chestiunile dintr-o tara sau alta. Daca, pana acum, aveam o perfecta rea-credinta a partidelor din interior, acum suntem si martorii nesimtirii reprezentate la nivel european. N-ai sa auzi, nici picurat cu ceara, un „socialist” european criticandu-l pe Geoana, dupa cum e de neimaginat ca un „popular” de la Bruxelles sa aiba ceva de reprosat omologului sau de pe Dambovita. Ceea ce pana in 2007 fusese o bine-venita „forta internationala de supraveghere” a aberatiilor din tara, dupa integrarea in UE a devenit o cardasie nerusinata.
Cum e posibil acest lucru? Simplu: deoarece jocurile de interese care, pana acum, se rezumau la nivelul gastilor interne, de la 1ianuarie 2007 s-au internationalizat. Ma mir, in acest context, de redusul interes aratat in Romania ideii de alegeri pentru Europarlament. Nu gasesc acestei scapari decat o explicatie: si anume, romanii nu si-au dat inca seama cum si cat se poate fura daca ne infigem puternic in structurile de conducere europene. Natie vitala, vom invata cat se poate de repede ce inseamna un tun de o suta de milioane de euro, prin comparatie cu pipernicitele noastre „palmari” de-un milion-doua - hai zece!
Intr-o recenzie dintr-o publicatie engleza la filmul germano-roman „Offset” (avand-o in rolul principal pe minunata Alexandra Maria Lara) se vorbea despre familia lui Stefan, germanul indragostit de romanca Brandusa, ca fiind una „stereotipa”. Adica iubitoare de ordine si precizie, ingrozita de murdarie si dezordine, punctuala si lipsita de umor, tinandu-si mereu nasul pe sus. Ce nu mai spune autorul articolului e ca si romanii din film sunt la fel de „stereotipi”: agitati, habauci, escroci, vulgari, murdari, imorali si violenti pana in pragul asasinatului. Filmul a avut premiera in octombrie 2006, cu cateva luni inainte de admiterea noastra in UE. In octombrie 2007, in viata reala, personaje mult mai putin talentate si frumoase decat Alexandra Maria Lara ne-au „inscenat” un spectacol de-o inmarmuritoare atrocitate. Sa le multumim scenaristilor - adica noua insine - pentru acest oribil cadou.
Recomandările noastre
