CĂRTĂRESCU: "A început de câteva zile GayFest 2008 şi noi, luaţi de valul alegerilor locale, nici măcar n-am aflat."
Lasă că o să aflăm, poate cu vârf şi-ndesat, foarte curând, căci sâmbătă şi luni diverse organizaţii religioase şi/sau de extremă dreaptă vor pune şi ele de contrademonstraţii „pentru familie şi normalitate“. Cu ajutorul câtorva grupuri de cetăţeni indignaţ i, gata oricând să-i aplaude pe mineri şi pe toţi ceilalţi locuitori paşnici şi normali ai ţării, s-ar putea să iasă scântei. Şi nu doar pe spinarea veselilor băieţi de pe la noi sau a admiratoarelor poetei Sapho, ci, din nou, a noastră ca naţiune, a imaginii noastre de nu tocmai evoluaţ i şi toleranţi cetăţeni ai Europei. Dar, fireşte, ce contează detaliile astea pe lângă sfânta indignare a unor suflete curate împotriva celor ce vor să transforme plaiurile Mioriţei în Sodoma şi Gomora?
Căci poporul român, se ştie, n-a cunoscut niciodată practicile scârboase şi degradante la care se dedau aceşti degeneraţi, excepţie miraculoasă dacă ne gândim că, după datele ştiinţifice valabile în toate celelalte regiuni ale lumii, patru la sută dintre bărbaţi şi doi la sută dintre femei sunt pretutindeni homosexuali din naştere. Cum să ne mai îndoim că suntem un neam ales şi binecuvântat? Ciobanii din vârful munţilor, în curăţenia cugetului lor, preferau să-şi găsească leac aleanului în preajma mioarelor îndrăgite decât să se uite necuviincios unul la altul. Sub turcii vestiţi prin desfrânare ne-am plătit adeseori birurile cu băieţi abia ieşiţi din copilărie, dar le plângeam soarta cu lacrimi de sânge. La curţile domneşti vestite, ca a lui Radu cel Frumos, giuvanii nu erau prea numeroşi, în schimb destul de insistenţi, se pare. Cireaşa de pe tort e, fireşte, trista păţanie a popii din „Povestea poveştilor“, victimă colaterală a ciudaţilor ştiuleţi crescuţi în porumbul binecuvântat de însuşi bunul Dumnezeu. Căci, vorba ceea, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti... Cât despre rapoartele din armata de ieri şi de azi, ce vorbesc despre violarea răcanilor de către ofiţeri, ca şi despre cele ce se petrec în puşcării, chiar şi-n mijlocul neamului nostru neîntinat, sociologii ar avea destule de spus.
Nu e deloc în intenţia mea să-mi denigrez poporul. Dimpotrivă, toate acestea arată că suntem un popor normal, ca toate celelalte. Căci un popor fără homosexuali nu poate fi decât rezultatul monstruos al unei politici de exterminare. În epoca nazistă, pe lângă evrei, artişti modernişti şi ţigani, homosexualii erau şi ei consideraţi fiinţe degenerate şi au luat în consecinţă drumul cuptoarelor. Am văzut eu însumi, la Sachsenhausen, la nord de Berlin, sute de fotografii de homosexuali (cu stea roz în piept) ucişi în acel lagăr. În realitate, homosexualitatea nu este o chestiune de moralitate, ci un fapt deopotrivă biologic, social şi cultural, manifestat în toate timpurile şi la toate popoarele. Nu e o monstruozitate sau o anomalie, ci de multe ori, mai ales în societăţile intolerante, un stigmat infamant şi o sursă de mare suferinţă morală pentru cel care-l poartă. Există numeroase relatări despre oameni, unii celebri, care-au luptat întreaga viaţă cu sentimentele de culpă şi remuşcare căpătate de pe urma „anormalităţii“ lor.
Biblia, din care cei mai mulţi dintre cei care îi urăsc pe gay citează repetatele cuvinte ale lui Iehova către poporul evreu: „Să nu se afle homosexuali printre voi“, e o carte prea minunată, prea tulburătoare ca gândire şi expresie ca să fie vulgar redusă la câteva clişee. Povestea din Sodoma se referă mai ales la desfrâu, indiferent dacă homo- sau heterosexual. Căci printre gay există şi desfrânaţi, şi asceţi, ca şi printre „normali“: Da Vinci sau Wittgenstein, deşi invertiţi, au dus o viaţă ireproşabilă şi au fost spirite de o nobleţe de neatins. E păcat ca o carte atât de universală ca Biblia să genereze, cum a generat când a fost îngust interpretată, antisemitism, misoginie şi homofobie.
În ţările mai decente ale lumii, gay-ii, travestiţii şi lesbienele sunt priviţi ca nişte exuberante pete de culoare într-o lume uniformizată. Paradele gen Gay Fest, în unele locuri adevărate carnavaluri, sunt atracţii turistice şi ocazii de divertisment. Din păcate, mulţi dintre noi, cei din Estul împotmolit în prejudecăţi, nu avem faţă de aceşti oameni, oameni pur şi simplu, nici mai buni şi nici mai răi decât noi, decât cele mai primare reflexe de represiune.
N-am nicio îndoială că destui forumişti vor comenta, în urma acestui articol, lungimea părului meu în poza alăturată. Îmi pare rău să-i dezamăgesc: am fost de când mă ştiu cel mai banal iubitor de femei. Dar nu trebuie să fii evreu ca să condamni Auschwitz-ul şi nici negru ca să condamni Apartheidul. Ajunge doar să ai simpatie şi compasiune pentru semenii tăi, chiar dacă nu-ţi seamănă.
Recomandările noastre
