Vestea inevitabilă, vestea de care mă temeam, a sosit: vineri, 6 august s-a stins din viaţă, la 62 de ani, Tony Judt, istoricul care a întruchipat exemplar vocaţia intelectualului public.
A fost un gânditor pentru care moralitatea şi politica nu sunt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, Tony Judt a provocat, prin scrierile sale, reacţii puternice şi adeseori agresive. Îl exaspera orice formă de fundamentalism. Cărţile sale (unele traduse în limba română la Editura Polirom) stau mărturie pen tru o atitudine de consecventă respingere a oricăror fixaţii ideologice.
Detesta ideile preconcepute şi fanatismele de orice natură. A fost unul dintre primii care au scris despre rolul intelectualilor critici din Europa de Est în dezagregararea sistemelor comuniste. Tot el a scris apoi despre declinul acestui rol, despre convertirea unora dintre aceşti foşti disidenţi în opusul a ceea ce promiseseră şi păruseră a fi.
Am polemizat cu Tony Judt într-un articol apărut în "Common Knowledge", reluat în cartea mea "Fantasmele salvării" (Polirom, 1999). Preferam să nu văd că unii foşti disidenţi deveniseră, aşa cum scria el, caricaturile propriului trecut eroic. Închideam ochii când mi se arătau texte de susţinere ale unor nega ţionişti ai Holocaustului. Departe de fi luat critica mea drept o ofensă, Tony Judt s-a referit favorabil la acea carte într-un articol în "New York Review of Books" despre România care i-a scandalizat şi ulcerat pe mulţi filistini.
Ne puteți urmări și pe Google News
Dând filmul înapoi, mi-e teamă că profesorul de la New York University, directorul Institutului Remarque de Studii Europene, autorul magistralei istorii a Europei de în anii Războiului Rece ("Epoca postbelică", Polirom, 2008) a avut în mare măsură dreptate. Tributar paradigmei societăţii civile şi unui universalism etic poate naiv, nu vedeam lucruri care aveau să apară cu timpul tot mai clar.
Îi idealizam pe disidenţi, crezându-i pe toţi egalii unor Saharov, Michnik, Kuron, Kis şi Havel, capabili aşadar să articuleze şi să susţină un concept viabil al libertăţii. Construisem un arhetip moral şi nu observam că unele statui începuseră să se degradeze. Semnalul cel mai dur şi dureros a venit din fosta Iugoslavie când unii membri ai cercului "Praxis" s-au transformat în ideologii regimului Miloşevici.
La Potsdam, în 2005, am apucat să discutăm pe îndelete despre problema Răului radical. Îmi amintesc intervenţia sa la acea conferinţă organizată de el şi de Susan Neiman când a reamintit faptul că stalinismul a funcţionat nu doar în Est, ci şi în partidele comuniste vestice şi că, dacă acestea ar fi fost la putere în anii ’50, ar fi montat procese-spectacol similare cu cele de la Sofia, Tirana, Praga, Budapesta sau Bucureşti.
În anii din urmă am discutat adeseori chestiunile legate de istorie, memorie, uitare, de comparabilitatea regimurilor comuniste şi fasciste, de rănile deschise ale conştiinţei europene. L-am ţinut la curent cu eforturile de asumare a trecutului traumatic din România şi cu demersul Comisiei Prezidenţiale pe care am coordonat-o. În acest sens, Judt oferă un judicios diagnostic: "O societate bine organizată este aceea în care ştim adevărul despre noi înşine la nivelul în tregii comunităţi, nu cea în care spunem minciuni călduţe despre ceea ce suntem".
A rămas în permanentă legătura cu prietenii săi din România şi în primul rând cu Mircea Mihăieş, fost fellow la Remarque Institute, cel care a editat volumul cu textul amintit din "New York Review" şi reacţiile din ţară. Studenta lui Tony Judt, Georgiana Perlea, scrie o teză doctorală despre grupul "Socialisme et Barbarie" şi a publicat un eseu despre Cornelius Castoriadis în "Idei în dialog". Să amintesc aici că Tony Judt a fost unul dintre cei doi referenţi academici pentru University of California Press a volumului meu "Stalinism pentru eternitate" (Polirom, 2005). În Postwar, va prelua conceptul meu de stalinism naţional aplicându-l analizei comparative a comunismului din România şi Albania.
Există o importantă carte de Tony Judt care a apărut doar în limba română. Este vorba de volumul "Europa iluziilor" (Polirom, 2000), care conţine transcrierea dialogului purtat de Judt cu membrii grupului A Treia Europă din Timişoara plus o culegere de eseuri apărute în engleză. Scriind despre Leszek Kolakowski, Tony Judt l-a numit "ultimul mare cetăţean al Republicii Europene a Literelor". Aceste cuvinte sunt potrivite şi în cazul său.
A practicat istoria ideilor şi analiza politică de o manieră comprehensivă, opusă oricărui provincialism reducţionist. A fost un gânditor excepţional, un prieten de o mare generozitate şi un umanist cum prea puţini au rămas în lumea noastră tot mai sărăcită spiritual.
Am dezvoltat textul de mai sus într- un articol care va apărea în revista "22".
Recomandările noastre
