Nimeni nu va plânge la căderea lui Adrian Severin (parafrazez aici începutul unui editorial celebru al lui Noel Bernard despre Leonte Răutu).

O cădere care de fapt a avut loc, în pofida incredibilei îndârjiri a lui Adrian Severin de a nu ţine cont de poziţia familiei sale politice, grupul socialist din Parlamentul European, de prestigiul ţării, de ceea ce ar trebui să-i dicteze un elementar simţ al decenţei. Până şi Ion Iliescu a rupt convenabila-i tăcere şi s-a pronunţat în acest sens. Nu există nimic tragic în această autoruinare a unui personaj de un imens orgoliu, un om care până mai deunăzi se visa comisar european.

Adrian Severin a fost una din marile speranţe ale FSN-lui. Amic apropiat al lui Adrian Nastase pe linia ADIRI, preţuit de hiper-consilierul iliescian Iosif Boda, el era vocea modernităţii într-un grup altminteri dogmatic, vetust, eterogen şi plin de relicve ale "academiei de partid" (unde, de altfel, lucrase şi el). Versatil şi prompt în replici casante, format ca jurist, dar abil integrat în nomen klatura ideologică, Severin a devenit rapid unul dintre oamenii lui Petre Roman.

A ajuns ministru al reformei şi vicepremier, unul dintre cei mai activi exponenţi ai noii echipe. A avut prudenţa să nu se amestece în tenebroasele intrigi urzite de Iliescu, Roman şi Măgureanu, a afişat un fel de independenţă care, uneori, chiar era autentică. Când a căzut guvernul Roman, Severin a învăţat regulile jocului în opoziţie (mai întâi formală, apoi tot mai acută). L-a urmat pe Roman şi a devenit o figură centrală în PD.

Când s-a format guvernul algoritmat, s-a văzut instalat ministru de externe. A avut un rol important în calmarea fricţiunilor românomaghiare. Rivali din anii studenţiei (unul a terminat Dreptul la Bucureşti, celălalt la Cluj, ambii au fost şefi de promoţie), Adrian Severin şi Victor Ciorbea s-au avut la cuţite. Apropiat de Sorin Roşca Stănescu, a căzut în obsesiile conspiraţioniste ale acestuia. Multe din editorialele sale din "Ziua" deversau ranchiună şi invidie, erau pline de insinuări, aluzii, înţepături, ironii gratuite.

Convins că are un destin de lider naţional şi internaţional, a fost tot mai frustrat de ascensiunea lui Traian Băsescu. Aşa s-a născut o animozitate transformată cu timpul în mânie. Pentru Severin, Băsescu a fost şi rămâne arhi-inamicul.

Adrian Severin a trebuit să demisioneze ca ministru de externe pentru că s-a trezit vorbind despre lucruri pe care nu le putea proba. "Lista lui Severin" rămâne în analele gafelor politice româneşti. Nu ştim cine era pe acea listă (putem bănui fără mari dificultăţi), însă faptul că un om politic responsabil promite să o facă publică după care uită de ceea ce a făgăduit şi îngroapă subiectul ca şi cum n-ar fi existat spune multe despre labilitatea acestuia. A plecat din PD, s-a reîntors la matca fesenistă (adică pedeseristă, ulterior pesedistă). Mereu sub semnul aceleiaşi nesăbuinţe, al aceluiaşi hybris.

Adrian Severin pozează în ideolog, dar de fapt este un cinic absolut, un operator imun la cântecele de sirenă ale utopiilor. Nu pentru că ar împărtăşi aversiunea unui Havel pentru ideologii, ci pentru că îl irită normele etice. Îi repugnă de fapt ideile, îl enervează valorile.

Îmi amintesc cum a vorbit la Washington, prin 1993, despre guvernul Roman ca "guvern disident". Nu-l stingherea oxi moronul. Ori guvern, ori disident, amândouă însă n-au cum să convieţuiască sub aceeaşi umbrelă conceptuală. Dar Severin nu se împiedică în fleacuri logice ori subtilităţi doctrinare. A coordonat, prin 2002, un raport european pentru condamnarea comunismului, un text extrem de aspru cu dictaturile de tip leninist. Ceea ce nu l-a împiedicat să apară în varii emisiuni, după 18 decembrie 2006, şi să declare contrariul legat de regimul comunist din România.

La o asemenea emisiune, moderată de Dan Turturică, am fost împreună. Înainte să înceapă talkshow- ul mi-a şoptit: "Nu te supăra pentru ce voi spune, eu sunt aici în delegaţie de partid şi guvernamentală…" Din acest punct de vedere, Adrian Severin se aseamănă cu Mircea Geoană, este ideologul- teflon. A devenit director coordonator al Institutului "Ovidiu Şincai" al PSD, dar nu s-a implicat decât pe direcţia atacului contra lui Traian Băsescu cu manifeste apocaliptice gen "Cezarul trebuie oprit!".

Nimeni nu a insistat mai mult decât Severin pe ideea absurdă că România de azi ar fi dictatura unui lider comparabil cu Castro şi Luka şenko (ori chiar mai rău, de tipul unor Hitler, Mussolini şi Stalin). Alături de Dan Voiculescu şi Ion Iliescu, Adrian Severin a fost principalul artizan al "monstruoaselor coaliţii" din ultimii ani, conglomerate trans-ideologice având un singur scop: doborârea lui Traian Băsescu.

Comentariile la acest material sunt blocate.