SENATUL EVZ: Gheorghe Apostol şi destinul comunismului românesc

SENATUL EVZ: Gheorghe Apostol şi destinul comunismului românesc

În data de 21 august a încetat din viaţă Gheorghe Apostol (născut în 1913 în comuna Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi), fost înalt demnitar al PCR, veteran ilegalist (a intrat în partid în 1934), deţinut în ilegalitate la Doftana, Caracal şi Târgu-Jiu, fost preşedinte al sindicatelor comuniste, membru al Biroului Politic (inclusiv în aprilie 1954, când a fost condamnat la moarte Lucreţiu Pătrăşcanu în urma unei decizii a acestui grup), prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, unul dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lui Gheorghiu-Dej.

Activist disciplinat, nu a primit, conform autobiografiei sale din 1945, decât o sancţiune, o suspendare de 3 luni pentru lipsa de vigilenţă şi neglijenţă la capitolul conspirativitate.

A fost anchetat în 1989 la Colegiul Central de Partid condus de Nicolae Constantin în urma publicării în Vest a "Scrisorii celor Şase" (ulterior, Silviu Brucan l-a acuzat că ar fi cedat presiunilor).

Un scurt timp, în perioada 1954-1955, Apostol a fost prim-secretar al CC al PMR (dar tot Dej era liderul suprem, un veritabil şi temut autocrat). Ani de zile, Apostol a fost preşedintele CCS (Consiliul Central al Sindicatelor), unde a colaborat cu Liuba Chişinevschi şi cu Anton Moisescu.

Aşa-zisul atentat din 1945 împotriva lui Apostol, cel mai probabil o provocare organizată de Bodnăraş şi Pantiuşa-Bodnarenko, a fost un subiect manipulat pentru autovictimizarea propagandistică a PCR. Niciodată, sub nicio forma, Apostol nu a mişcat în front în anii lui Dej.

Forma sa mentală era simplă, maniheistă: lumea se împarte în "mizeri şi bogaţi", în comunişti şi ceilalţi (burghezi, mici-burghezi, chiaburi, intelectuali şovăielnici, fascişti, social-fascişti). Privilegiile nomenclaturii din care făcea el însuşi parte nu l-au stingherit însă vreodată pe acest ex-proletar (era de profesie muncitor turnător).

În 1958, i-a stigmatizat, alături de Dej şi ceilalţi membri ai echipei hegemonice, pe foştii ceferişti care protestau împotriva "îmburghezirii" elitei comuniste (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Vasile Bagu).

În cartea sa despre ascensiunea lui Ceauşescu la putere (tradusă de Ioana Ilie la Humanitas în colecţia "Istorie Contemporană", pe care o coordonez împreună cu istoricul Cristian Vasile), regretatul politolog elveţian Pierre du Bois examinează cu subtilitate jocurile de culise din ultimele luni de viaţă ale primului secretar al CC al PMR, cel numit de propaganda oficială "fiul credincios al clasei muncitoare din România, militant de frunte al mişcării comuniste internaţionale".

În 1965, Apostol se credea îndrituit să fie succesorul lui Dej. A fost o eroare de calcul şi o subestimare naivă a rolului lui Ceauşescu ca şef al Direcţiei Organizatorice a CC al PMR. Nu s-a întâmplat astfel, în primul rând datorită jocurilor urzite de Maurer, Bodnăraş, Ceauşescu şi Chivu Stoica dar, nu mai puţin important, ca urmare a faptului că Nicolae Ceauşescu avea o bază reală în ceea ce numesc grupul aparatului de partid.

Apostol reprezenta subteranele clandestinităţii comuniste, Ceauşescu era simbolul autonomizării aparatului. La Congresul al IX-lea, în iulie 1965, Apostol a fost ales în Comitetul Executiv şi în Prezidiul Permanent, a prezentat Raportul cu privire la statutul partidului. În 1969, la Congresul al X-lea, a fost atacat de Constantin Dăscălescu şi de Gh. Pană pentru "abateri de la morala socialistă" şi alte asemenea "păcate".

A fost eliminat din vârful piramidei. A refuzat să-şi facă autocritica şi a trimis câteva texte extrem de dure către conducerea de partid în care vorbea despre patologica grandomanie a lui N. Ceauşescu. A lucrat un timp ca director al Rezervelor de Stat, a fost apoi ambasador în Argentina, Uruguay şi Brazilia.

În martie 1989, a fost unul dintre autorii "Scrisorii celor şase", un document programatic al unei fracţiuni care sfida dictatura personală a lui Nicolae Ceauşescu, dar se menţinea în interiorul dogmei comuniste şi nu chestiona nici rolul conducător al PCR, nici natura ilegitimă a regimului.

Ca şi un Constantin Pârvulescu ori Silviu Brucan, alţi semnatari ai Scrisorii, Apostol fusese direct implicat în marile abuzuri ale perioadei de luare a puterii şi de distrugere a democraţiei din România.

Nu a înţeles niciodată că servise un regim care, departe de a fi fost al muncitorilor, a fost de fapt o dictatură birocratică asupra adevăratei clase muncitoare (orice ar fi susţinut un Paul Niculescu- Mizil ori un Gheorghe Gaston Marin, impenitenţii stalinişti promovaţi acum postum la Antena 3). S-a complăcut ca membru al înaltei nomenclaturi, a participat în chip decisiv la lichidarea sindicalismului liber din România.

A fost în chip necondiţionat omul lui Gheorghiu-Dej, alter ego-ul micului Stalin de la Bucureşti. Citiţi şi:

  • Ceauşeştii despre Apostol: “Derbedeu politic, declasat moral şi social”. Dictatorul îşi face mea culpa: “Vinovatul sunt eu
  • Cine-s disidenţii de azi

Ne puteți urmări și pe Google News