Sorin Ioniţă: "Nici cel mai îndrăzneţ sau anarhist avocat al drepturilor omului într-o ţară UE n-a mers vreodată până acolo încât să ceară eliberarea din puşcărie a clientului său pe motiv de claustrofobie".
Ei bine, în România nu doar că s-a putut cere asta, dar s-a şi obţinut: în cazul fostului patron de la Sexy Club, Costel Constantin. După aşa un episod, nu mai e nimic de zis, putem stinge lumina şi pleca toţi acasă. `
Sau invers, îi putem invita aici pe toţi infractorii periculoşi din UE. Dacă se pun bine cu cine trebuie, îşi găsesc un avocat cu pile, doi-trei sponsori în lumea interlopă şi au inspiraţia să-şi strămute procesul la Craiova, puşcăria românească e pentru ei ca uşa turnantă de la mall. Aşa s-a gândit probabil şi împricinatul Serghei Gorbunov, oferindu-ne un excelent prilej de radiografie a funcţionării justiţiei şi penitenciarelor de la noi. Nici nu mai contează până la urmă dacă el a dat sau nu lovitura de la Braşov. Concluziile generale sunt aceleaşi: într-un asemenea sistem păstorit de Stan şi Bran, nici nu merită să-ţi baţi capul să evadezi, pentru că poţi să ieşi frumos pe poartă, după ce i-ai paralizat pe toţi cu o adeverinţă medicală şi un certificat de naştere scris cu chirilice.
Prima problemă e că nimeni nu ţine o evidenţă a cererilor de eliberare motivate medical. Omul nostru depusese câteva similare şi la Penitenciarul Codlea, dar cei de la Craiova n-au ştiut de ele, că instituţiile româneşti nu comunică pe orizontală. Nimic nou. Dacă ar fi ştiut, ar fi văzut că Gorbunov suferă cronic de junghiuri intercostale, furuncule şi alte afecţiuni grave care îl fac inapt de trai în puşcărie, deci membru de onoare al sexy-clubului Constantin.
În secvenţa doi din acest film cu proşti, vedem un medic incompetent cu o fişă indescifrabilă în mână, din care nu reiese clar dacă deţinutul are glaucom sau glaucom chirurgical, ultimul diagnostic presupunând operaţie. Ba mai mult, după cum declara ieri negru pe alb doamna doctor în chestiune, ea nici n-a realizat că Gorbunov este de fapt deţinut. Ca în „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, unde la azilul psihiatric nu se mai ştia până la urmă care e personalul şi care sunt nebunii, tot aşa la penitenciarul de maximă siguranţă Craiova sunt la modă suprarealismul şi fanteziile în travesti, iar biata femeie e de scuzat că l-a luat pe Gorbunov drept gardian. De fapt, nici n-ar trebui să ne mirăm, după show-ul sado-maso în zeghe prestat deunăzi de un alt director de închisoare.
În scena trei, intervine iar justiţia, care cumpăneşte îndelung şi decide că un puşcăriaşcu antecedente violente trebuie pupat pe frunte şi trimis trei luni în lumea largă, pentru o intervenţie chirurgicală care durează vreo jumătate de oră. În niciun caz, din motive care ne scapă, el nu putea fi tuns şi şamponat bine, dus sub pază la operaţie într-un spital civil, apoi adus în aceeaşi seară înapoi să-şi continue în celulă tratamentul cu picături în ochi. Dixit.
În momentul vesel numărul patru, intră în acţiune chiar euforicii gardieni de la Craiova, care în august 2008, când s-au împlinit cele trei luni de voiaj medical al lui Gorbunov, nu dau niciun semn că la ei ar fi vreo problemă. Trec apelul de dimineaţă, cel de seară, o zi, săptămâna, trece şi luna septembrie, şi abia prin octombrie sesizează vigilenţii poteraşi că la ei în stabiliment sunt un pat gol şi o porţie în plus la micul dejun. Atunci, în fine, în dorul lelii, trimit un fax la centru că un tip cu reşedinţa, se pare, în Braşov trebuia să se întoarcă la puşcărie prin vară, dar n-a mai binevoit.
La centru, facem acum gros plan pe un plutonier obosit, care ia faxul şi îl aruncă în tăviţa de lucrări pentru a doua zi, peste celelalte 120 similare. Hârtia ajunge după ceva vreme la Poliţia Braşov, unde un alt plutonier ostenit, tocmai întors de la şedinţa de sindicat unde se discutase dacă să se ceară sau nu mărire de 50% la leafă, ca profesorii, îl depozitează în dosarul prăfuit cu killerii periculoşi daţi în urmărire generală.
Acum camera de filmat părăseşte instituţiile statului şi face clarobscur pe o selectă sală de sport din Braşov, situată între poliţia judeţului şi o anume casă de schimb valutar. Aici, într-o secvenţă poetică de flash-back, sugerând că acţiunea e una atemporală şi repetitivă, ca în filmele lui Piţa, urmăritul general Gorbunov prestează elegant tracţiuni şi abdomene în compania selectă a diverşi valutişti, foşti sportivi de performanţă de anvergură locală, ajunşi acum peşti sau bodyguarzi (sau ambele). Şi, de ce nu, a câţiva poliţişti braşoveni cu abonament lunar, oferit la preţpromoţional de patronul sălii.
Când, deodată, din stradă se aud câteva împuşcături şi gâfâitul unui om care aleargă, muzica devine dramatică, uşa se deschide… şi se rupe filmul.
Citiţi şi:
Recomandările noastre
