Cei 220 de milioane de euro reprezintă profitul suplimentar pe care compania trebuia să-l facă în 2009, dar nu l-a mai făcut, după cum arată o analiză inclusă în raportul anual SAR, lansat săptămâna trecută (vezi www.sar.org.ro).

Şi de ce nu l-a mai făcut? Păi, fiindcă a preferat să-l lase altora, ca nu cumva acest profit să ajungă jumătate la bugetul de stat, iar cu cealaltă jumătate să se înceapă super-urgenta investiţie în hidrocentrala de la Tarniţa, de care avem nevoie ca de aer pentru echilibrarea sistemului energetic (pentru atenuarea vârfurilor de consum; pentru când vom avea în sistem surse eoliene fluctuante etc).

Nu e mai mişto să stai cu ochii la stele şi să plângi după bani de la buget? Sau să visezi la fantomatici investitori străini, care nici vorbă să apară atâta vreme cât se tolerează de la vârf căpuşarea la greu a companiei, în unul dintre cele mai vizibile exemple de management public intenţionat defectuos, durând de ani de zile? Mai ales că există consens trans-partinic şi trans-mediatic pentru ca pe această temă să facem toţi ciocul mic. Pentru asta, şi nu pentru alte bazaconii populiste, ar trebui chemată lumea în stradă, ca să semneze pe ziduri şi să dea cu bolovani în geamurile Ministerului Economiei.

Cum reuşeşte deci Hidro să piardă 220 de milioane de euro pe an? Simplu: prin două găurele, una mai mare şi una mai mică. Cea mare o reprezintă contractele bilaterale. Mai pe româneşte, atunci când ea se aşază la masă cu unul dintre clienţii favorizaţi de soartă – cum ar fi Energy Holding (şi succesorii), Luxten Lightning, Green Energy, Grivco şi alţi câţiva – şi, fără vreo licitaţie sau alte complicaţii, se înţelege să-i vândă curent electric timp de câţiva ani, la un preţ sub cel al Bursei. Cât de mult sub? Păi, în medie cam 100 lei/MWh, faţă de 170 lei/MWh preţul pe un an la Bursa de electricitate, deci cu un bonus cool de 41%.

Astea sunt datele de la runda din 2009, imediat după câştigarea alegerilor de către PDL, după ce în campanie "băieţii deştepţi" fuseseră beşteliţi de Băsescu drept clientela PSD, PNL, PC etc. După instalarea guvernului, care a fost însă prima grijă a noii conduceri de la Hidro (după ce aia veche, instalată de Dan Ioan Popescu, supravieţuise echidistant şi fructuos toţi cei patru ani sub Tăriceanu)? Păi, să prelungească repede cu încă cinci ani contractele ajunse la final, pentru aceiaşi intermediari înjuraţi de preşedinte.

Şi nu e tot. Se termină coabitarea cu PSD, trec prezidenţialele, se remaniază guvernul la finalul lui 2010 (inclusiv la portofoliul Economiei) şi se schimbă în fine conducerea Hidroelectrica. Ce face noul director, la începutul lui 2011? Ce să facă, prelungeşte şi restul de contracte care ameninţau să expire. Întrebat de ce, evită răspunsul şi zice că a îmbunătăţit un pic situaţia: a suit preţul negociat pe gură spre 130 lei/MWh, ceea ce-i lasă pe bieţii intermediari cu un bonus de doar 24% faţă de nivelul Bursei. Niciun ministru al economiei, fost sau actual, nu ne-a explicat însă de ce, dacă legea prevede că Hidro trebuie săşi vândă producţia pe Bursa OPCOM, sau prin altă procedură competitivă, ministerul acordă în continuare, de ani întregi, sub toţi miniştrii, derogare lui Hidro să n-o facă.

Al doilea canal de scurgere a profitului îl reprezintă cumpărarea de energie scumpă de la producători termo ineficienţi, cu aproximativ 200 lei/MWh – peste nivelul de pe Bursă – pentru a o vinde ieftin clienţilor precum cei de mai sus, atunci când din diverse motive (climatice, tehnice) Hidro nu poate genera singură cantitatea contractată. Ceea ce în sine e o practică suspectă: în 2009 compania a avut nişte întreruperi pentru întreţinere programate, dar cu toate acestea s-a obligat să vândă cu 7%-8% mai mult decât ştia că poate livra. Ca atare, a luat curent cu 200 lei de la termo şi l-a vândut cu 100, că aşa e statul român, mama răniţilor.

Aici vorbim nu despre ipoteze, speculaţii sau sume triviale, ci despre o situaţie limpede, care ne costă pe toţi sute de milioane de euro pe an. Suma este echivalentul unui tronson de autostradă, care cam atât face; şi anul ăsta un tronson, la anul, altul, în zece ani Hidroelectrica putea finanţa singură autostrada Bechtel, care nu primeşte fonduri UE.
Interesant este nu doar că guvernele succesive se fac că plouă, ci şi că presa, care în general se înfierbântă din orice tâmpenie, pe subiectul ăsta e în silenzio stampa. Am constatat asta deunăzi când, invitat să discutăm cazul Hidro într-o emisiune TV, m-am trezit că tema fusese înlocuită brusc cu o vrăjeală obişnuită, fără cap şi fără coadă.

PS. Anul ăsta se pare că vom pierde şi vreo 220 de milioane de euro din banii alocaţi de UE pentru programul de Transport în România, care este cel mai catastrofal din toate statele membre, cu sub 1% absorbţie efectivă după patru ani (detalii în acelaşi raport SAR). Subiectul n-are nicio legătură cu cel de mai sus; avem doar o coincidenţă cu suma pentru care expiră definitiv termenul de cheltuire. Înţeleg că doamna ministru Boagiu dă zor cu hârtiile, ca să se facă plăţi pentru ceva lucrări. Dar 220 de milioane pe an e greu să-i cheltuieşti prin proiecte, în special când nu eşti obişnuit cu ele, ci te pricepi doar să-i bagi în salarii, pensii sau bonusuri pentru contractorii favorizaţi ai lui Hidro.

  • Cum sunt sifonaţi banii statului: o viziune academică