Vladimir Tismaneanu: "Obiectivul crucial al neocomunistilor: angajarea intr-o noua ofensiva planetara <antiimperialista>".

Reactiile ulcerate ale cercurilor national-securiste, ca si ale altor diversi nostalgici ai regimului comunist, la discursul presedintelui Basescu din 18 decembrie au dovedit cu nedorita prisosinta ca subiectul decomunizarii este mai actual decat ne inchipuiam.

Argumentul ca "Nu am stiut" nu mai poate fi acum utilizat cu inocenta. Cum, de fapt, nu a fost niciodata unul onest.

In saptamanalul "The Economist", din 27 octombrie 2006, a aparut un articol despre noile tentative de regrupare a stangii de orientare leninista. Ideea unui "comunism" lipsit de responsabilitate pentru ce s-a intamplat (si se mai intampla) in regimurile de tip sovietic mi se pare greu de sustinut.

Unul dintre cei citati in articolul din "Economist" este actualul sef al departamentului de relatii internationale al Partidului Comunist din Grecia. Se intampla ca mi-a fost candva coleg de clasa.

Am fost la un moment dat prieteni apropiati (in adolescenta, dar si in anii ‘70). In 1968, impreuna cu mama si sora sa au plecat din Romania (unde locuiau ca refugiati politici) in fosta RDG.

Babis (noi ii spuneam Hara, de la Haralambis) Angourakis a citit cam tot ce era nevoie sa citesti pentru a te lamuri in privinta sistemului. A trait in doua state totalitare (Romania si RDG).

Are un doctorat in astrofizica. Este fara indoiala un om inteligent. Nu am mai avut niciun contact cu el de multi ani. Ne despart prea multe lucruri pentru a mai putea purta un dialog normal.

El crede in mitul Americii ca imperiu plutocratic, inamic jurat al popoarelor sarace si continua sa propovaduiasca doctrina revolutiei socialiste. Partidul sau l-a sustinut pe Slobodan Milosevici.

Nu mai conteaza pentru cei ca el cum s-au nascut de fapt partidele comuniste, ca sectii ale Internationalei a III-a Comuniste (Comintern), prin scindarea, la ordinul lui Lenin, a partidelor social-democrate traditionale. Imperativul crucial al neo si aleocomunistilor: strangerea randurilor si angajarea intr-o noua ofensiva planetara "anti-imperialista".

La ora actuala, declara ideologul comunist, "originea nu mai conteaza; orice partid care lupta pentru o transformare socialista a societatii si care apara revolutia proletara descrisa de Marx, Engels si Lenin" este binevenit la intrunirile pe care PC din Grecia le organizeaza incepand din 1998.

Problema acestor grupuri leniniste este sa gaseasca un model cat de cat credibil. Regimul paranoic din Coreea de Nord nu poate genera niciun fel de entuziasm, iar dictatura lui Fidel Castro a intrat in faza senilitatii incurabile.

Neocomunistii actioneaza de obicei prin manipularea unor simboluri presupus eroice, de la Brigazile Internationale din Spania la legenda lui Che Guevara, un revolutionar prin nimic mai putin brutal decat amicul sau Castro.

Acesti neocomunisti sunt cei care se lauda ca au reusit sa impiedice aprobarea Rezolutiei propuse anul trecut Parlamentului European, in care nazismul si comunismul erau echivalate ca sisteme criminale.

Pentru acesti exponenti ai unei credinte fanatice, colapsul sovietismului in perioada 1989-1991 a fost o tragedie personala. Din punctul lor de vedere, ceea ce cetatenii Europei de Est au trait ca momente de sublima emancipare nu a fost decat o "contrarevolutie". Cauta noi oportunitati legate de "esecul razboaielor imperialiste" in Irak si Afganistan (am citat din acelasi articol).

Cum putem explica aceasta orbire? Este vorba de ceea ce un mare ganditor a numit candva "servitutea voluntara"? La urma urmelor, inca din 1924, militanta anarhista Emma Goldman denuntase dictatura bolsevica drept ostila adevaratului proletariat.

Nu mai vorbesc de atatea alte marturii despre natura reala a sovietismului, inclusiv romanul "Intuneric la amiaza", de Arthur Koestler, aparut in 1940. In 1949, Margarete Buber-Neumann si-a publicat cutremuratoarele memorii "Sub doi dictatori", in care a descris experienta ei in lagarele staliniste si naziste.

Tema adeziunii totale la miscarile revolutionare de masa este una dintre cele mai importante din psihologia politica moderna. Aceste pasiuni se hranesc din incertitudini si resentimente, din anxietati si invidii istorice, dar si din instincte egalitariste si colectiviste.

Singurul antidot este mobilizarea fortelor liberalismului antitotalitar si continua demistificare a minciunii comuniste. Din nou, este vorba de un sistem bazat pe dubla gandire si pe dubla morala. Aici rezida originea raului reprezentat de ideologia care a inspirat si a justificat totalitarismul de tip bolsevic.