Mircea Mihaies: "Ce s-a intamplat la Bucuresti? Politicienii si oligarhii din dotare s-au apropiat si mai mult de Marele Urs de la Rasarit."

La adapostul fumului inecacios proiectat prin presa aservita si televiziunile de casa, Romania e si teatrul unor miscari de anvergura despre care nu se scrie si nu se vorbeste decat din varful buzelor. Intr-adevar, cum sa ai timp de chestiuni serioase cand grosolaniile lui Hrebenciuc, betiile lui Remes ori nemernicia pompata in prime-time de „comentatori” platiti cu minutul ocupa ecranele televizoarelor?

Chestiunile de importanta primordiala trec intotdeauna in urma reglarilor de conturi in stil mafiot din justitie, servicii secrete sau politie. Am avut iarna trecuta un episod in care s-a vazut cat de mare e dependenta nu doar a Romaniei, ci a intregii Europe de gazele si petrolul din Rusia. O clasa politica responsabila ar fi inceput sa caute imediat solutii. Europenii si-au intensificat de indata cercetarile si rezultatele se vad: descoperirea in Marea Nordului, in zona norvegiana, a unor zacaminte de petrol fabuloase.

Ce s-a intamplat la Bucuresti? Politicienii si oligarhii din dotare s-au apropiat si mai mult de Marele Urs de la Rasarit. Cresterea exponentiala a contractelor cu tara lui Putin este cel putin surprinzatoare, intr-un moment in care Rusia nu mai face niciun secret din intentiile privitoare la Europa. Strategii de la Moscova cauta de multa vreme un calcai al lui Ahile de care sa apuce Uniunea Europeana. Dea Dumnezeu sa ma insel, dar se pare ca, in clipa de fata, suntem candidatii cei mai convenabili.

N-am sa repet teoriile conspirationiste care circula cu viteza sputnik-ului (desi, se stie, negarea teoriilor conspirationiste nu inseamna ca nu exista conspiratii!). Dar nu pot sa nu-mi pun, aproape in fiecare zi, o intrebare: de ce-a fost nevoie, din senin, sa anuntam retragerea trupelor militare din Irak?  A existat o veritabila presiune populara in acest sens? Au iesit sute de mii de romani in strada  pentru a pretinde rechemarea soldatilor a caror misiune e, intre altele, sa nu pierdem influenta si banii pe care Irakul ni-i datoreaza?

Evident ca nu. Prin urmare, explicatia trebuie cautata in alta parte. Si anume, in interesele  personajelor care incep, din senin, sa interpreteze partituri mai mult sau mai putin dubioase. E de importanta secundara ca, de pilda, Teodor Melescanu a devenit un varf de lance al vastului proiect de demolare a lui Traian Basescu. Limbutia subita a unui personaj care, de cand il stim, a pozat mai degraba in interpret de planul doi n-are cum sa nu te puna insa pe ganduri.

Faptul ca in aceasta clipa merge in directia decredibilizarii Romaniei in fata aliatilor e de natura sa consterneze. La trista experienta istorica si la renumele de tradatori cu care ne-am procopsit ar fi fost de dorit ca macar dupa dobandirea statutului de membri ai UE sa fi invatat ceva din lectiile trecutului.

Nu cunosc multa lume care sa fi citit, in Romania, cartea lui Mircea Raceanu, „Infern ‘89” (Editura Silex, 2000). Diplomat de cariera, Mircea Raceanu a fost condamnat, in 1989, de Nicolae Ceausescu la moarte. Salvat, in extremis, de evenimentele din decembrie 1989, Mircea Raceanu a emigrat in Statele Unite, unde este, si in clipa de fata, unul dintre cei mai ascultati specialisti in politica romaneasca si est-europeana la Departamentul de Stat.

Un episod care s-ar putea sa-l intereseze pe dl Melescanu in cel mai inalt grad se refera la un interogatoriu din perioada arestarii diplomatului roman. Am sa-l citez, pentru a nu omite nicio nuanta: „...lt.-col. Emil Radulescu a avut o scurta convorbire cu anchetatorul Cotoman, dupa care a revenit langa mine. De aceasta data, a scos nu din servieta cu care venise, ci din buzunarul hainei un plic care, de asemenea, continea o serie de fotografii (...) de format mic, 4/6 centimetri, de tipul celor folosite pentru pasaport. Inainte de a le arata, el mi-a atras atentia sa indic numai acele persoane pe care le stiu ca sunt ofiteri de Securitate.

Mi-a aratat aproximativ 35-40 de fotografii, toate apartinand lucratorilor din Ministerul Afacerilor Externe. Ii cunosteam pe absolut toti. Cu multi dintre ei lucrasem ani de zile si stiam ca erau ofiteri de Securitate, pe altii ii banuiam (...): Vasile Pruna, Gheorghe Duta, Ion Dobreci, Vasile Croicu, Ioan Donca, Tudor Valeriu, Teodor Melescanu... (...) Doua aspecte mi-au retinut in mod deosebit atentia: primul a constat in faptul ca plicul nu continea si fotografiile unor lucratori din minister de care eram sigur ca nu erau ofiteri de Securitate, ca de exmplu Ion Besteliu sau Boris Ranghet.

Al doilea aspect a fost modul in care a procedat lt.-col. Radulescu dupa ce mi le-a aratat. De data aceasta, el nu a mai luat nicio notita si nici nu a consemnat, prin declaratie semnata de mine, faptul ca mi le-a prezentat. Mai mult, dupa ce a bagat micile fotografii in plic mi-a spus pe un ton sec si amenintator: „Uita de ele”!” Atentionarea lt.-col. Radulescu mi-a intarit definitiv convingerea ca toti cei ale caror fotografii se gaseau in plic - inclusiv cei pe care pana atunci nu i-am banuit - erau cadre sau colaboratori activi ai Securitatii” (pp. 108-109).

Sunt sigur ca fragmentele fierbinti despre anumite „cadre ale Securitatii, adanc conspirate in structura Ministerului de Externe” - cum le numeste Mircea Raceanu -, au fost aduse la cunostinta decidentilor din Departamentul de Stat si ai cancelariilor apusene. Si, probabil, din acest motiv, demersurile sustinute acum frenetic de Teodor Melescanu - prin care Romania se dovedeste din nou o veriga slaba in actiunile militare ale Occidentului - sunt mai surprinzatoare la Bucuresti decat la Washington, Madrid sau Londra.