În ultima vreme, am primit numeroase mesaje personale legate de aniversarea unui an de la condamnarea dictaturii comuniste.
Publicarea în EVZ a articolului meu despre anticomunismul revoluţiilor din 1989, în general, şi despre cel al revoluţiei române, în particular, a generat numeroase reacţii pe forum.
Selectez mai întâi acest mesaj, duios semnat „Cobra“, pe care îl reproduc cu minime modifică ri gramaticale, întrucât sintetizează un anumit mental al celor care se definesc prin reacţii umoral-emo- ţionale împotriva lui Traian Băsescu şi a proiectului său de asanare morală a ţării: „Domnule VT, nu ştiu dacă adevărurile astea spuse doar pe jumătate mai fac bine cuiva. Singurul beneficiar eventual ar fi urmaşul dumneavoastră pentru o eventuală mişcare atunci când va să fie, iar marele Tismăneanu, iluminatul Tismăneanu va fi plecat în compania lui nenea Brucan. Eşti anacronic, frate, ne abureşti acum cu evenimentele din ’89, şi alea spuse doar pe jumată te. În timpul facultăţii ne ciomăgea unul pe la ştiinţele sociale cu făurirea ş.a.m.d., iar acum începi şi dumneata cu aceleaşi prostii. Vă pun şi eu o întrebare, de ce nu vă preocupă soarta partidelor istorice, cum au fost ajutate de Băsescu prin diferite manevre oculte să facă pasul în spate, ultima tentativă este izolarea PNLului pe scena politică. Personal, cred că astea trebuie să te îngrijoreze, Marele partid popular este o construcţie anacronică aşa cum dumneata eşti din alte vremuri şi partidul lui Băse n-are nicio logică, poate pentru dumneata, unitate-n diversitate. ... Bănuiesc, şi nu cred să fiu singurul, că-n spatele marinarului se află un politolog de marcă, asemeni dumneavoastră, de calcă mereu în străchini. Domnule Tismăneanu: Istoria se scrie la ceva timp de evenimente, dar pe baza unor însemnări corecte. Nu te pot acuza de nepricepere, te pot acuza de rea intenţie. Recunosc, am fost un cititor al rubricii, dar m-am vindecat, cu asemenea editoriale de doi lei. Oricum constat că nu pierzi niciun prilej să-l mângâi pe Băsescu şi te previn că aşa începe cultul personalităţii“. Voi reveni cu alt prilej asupra chestiunii „cultului personalităţii“ într-o democraţie liberală. Mă limitez doar să spun că atacurile împotriva lui Traian Băsescu, comparat aberant cu Putin, Castro, Chavez sau Lukaşenko, au generat reacţiile normale de aşezare a lucrurilor în adevărata lor lumină.
Traian Băsescu nu este cezarist, bonapartist ori bolşevic. Este un democrat consecvent, care vrea ca sistemul să funcţioneze în conformitate cu legile ţării. Partidul recent creat nu este o mişcare a gloatei de tip peronist (descamisados), ci o formaţiune cu liniamente ideologice legate de tradiţia autentică a liberalismului european. PPE nu este nicidecum un monolit ideologico-politic în care nu este loc pentru diversitate. Într-un univers descentrat politic şi ideologic, cu mase buimăcite de retorica vidă de conţinut a atâtor demagogi, ceea ce se încearcă prin acest partid este tocmai reconstruc- ţia unei comunităţi politice întemeiate pe claritate morală. Un lucru extraordinar care s-a petrecut în 2007, spre disperarea oligarhilor şi neonomenklaturiş tilor, a fost manifestarea unei solidarităţi reale între intelectualii democratici în acţiunea de salvgardare a statului de drept şi a valorilor liberale. Sunt aşadar de acord cu Cristian Pătrăşconiu, care scria recent în „Cotidianul“ că, în 2008, rolul intelectualilor publici (democratici) va fi la fel de important, ori poate chiar mai important, ca în 2007. Tocmai din acest motiv mi se pare importantă accentuarea momentului 18 decembrie 2006 drept element constitutiv al reconstrucţiei politice postdecembriste.
Condamnarea dictaturii nu a fost doar un act de justiţie morală, ci şi unul de clădire a unei noi viziuni despre prezentul şi viiitorul ţării, una debarasată de himere şi aptă să propună asumarea trecutului traumatic ca expresie a unei mult-amânate purificări.
Citez acum dintr-o scrisoare primită de la un cititor pe adresa mea personală (o fac evident cu permisiunea Domniei Sale), la un an de la momentul 18 decembrie: „Şi de-ar fi să se reţină numai această acţiune majoră şi tot intră şi rămâne pe fila albă, glorioasă, a istoriei României, tot aşa cum cei care au dorit să compromită, să maculeze gestul lui (al lui Traian Băsescu - VT) şi al celor care au creat Raportul, vor rămâne doar pe cea neagră şi murdară. Atunci, pentru acele clipe de răsunet naţional, dar şi mondial, căci este fapt unic al revoluţiilor anticomuniste, această condamnare oficială, la nivelul şefului statului şi în faţa forului legiuitor, va fi atins (şi nu îl laud şi nici nu voi să-l măgulesc, căci nu îmi stă în obicei, spunând exact ce gândesc), un nivel comparabil cu cele mai frumoase şi înălţătoare momente de glorie ale istoriei noastre“.
Recomandările noastre
