Mircea Mihăieş: "Dac-ar fi fost mai tânăr, da c-ar fi avut plete, dacă nu s-ar fi specializat la Moscova în comploturi şi ape, Ion Iliescu ar fi arătat şi-ar fi vorbit asemeni lui „Chucky” Antonescu."
Adevărul e că nu arată la fel, dar de vorbit, vorbesc aceeaşi limbă. „Chucky” e frumuşel, prezentabil, mimând la perfecţie sobrietatea. Cu mai mult noroc, ar fi strălucit în filmele de „serie B”, desfăşurate în staţiuni gen Kokomo, Ibiza ori Acapulco. Ar fi fost ideal în rolul de chelner seducător, pregătind o „Margherita” în timp ce briza mării îi mângâie tandru părul. Nu ştiu în ce roluri ar fi putut fi distribuit Iliescu - altele decât cele în care s-a distribuit singur. Dar când deschid gura, descoperi la ei aceeaşi găunoşenie, acelaşi torent de vorbe plicticoase ca priveghiul mătuşii Tamara, aceiaşi clăbuci retorici şi aceeaşi rezonanţă magnetică a neantului. Nu e de mirare că Ion Iliescu se recunoaşte în plescăiturile retorice ale lui „Chucky”. „Cârpa bolşevică” şi-a găsit, în fine, fiul mult-aşteptat.
Amândoi şi-au fixat pe chip masca infailibilă a politicianului „sărac şi cinstit”. Aceste virtuţi asimetrice impresionează, desigur, prostimea, văzând în ele un triumf al românului mitic: un fel de Burebista combinat cu Badea Cârţan. În ce mă priveşte, aş fi preferat să-l văd pe „Chucky” făcând avere, luptându-se, ca orice liberal, cu adversităţile pieţei. În schimb, realizarea lui supremă e somnul letargic din parlament. Cam atât a reuşit crinul din vale în trei luştri şi jumătate departe de câmpul muncii: şi-a încasat indemnizaţia şi ne-a tot reamintit cât e el de sărac. Păi, la ce altceva să se aştepte, când nu e bun decât să dea, periodic, din gură şi să culeagă aplauzele colegilor mai proşti decât el?!
Am încercat să identific în ultimele zile vreo iniţiativă legislativă, vreo idee politică mai acătării a lui „Chucky”. Ori sunt eu complet neîndemânatic, ori contribuţiile sale politice chiar nu există. Nu ţin minte să fi fost un campion al despărţirii de comunism, n-a iniţiat vreo lege a lustraţiei, nu s-a luptat cu securismul. S-a mulţumit doar să-l pândească pe Tăriceanu şi, la momentul potrivit, să-i înhaţe coroana de pe frunte. Am constatat, cu acest prilej, că faimoasa interpelare ce conţinea ridicarea în grad a lui Churchill („Preşedintele Marii Britanii”) nu e de găsit. Dovadă că marele liberal a început deja să-şi rescrie biografia, toaletând-o în vederea vremurilor când astfel de amănunte ar putea fi cu adevărat ambarasante.
Cât de liberal e, în fapt, „Chucky” ne arată dacă nu doctrina, măcar prieteniile lui. Admirator al lui Iliescu, el nu vede vreo problemă nici în biografia lui „Felix” Voiculescu. Dacă unul e plasat în categoria etern-românescă a „răului cel mai mic”, celălalt e, văzut prin lentile de contact petrolifere, bun de cocoţat în fruntea parlamentului. Nici nu e de mirare: cu idoli de teapa lui Câmpeanu (cel care l-a făcut posibil - să nu uităm asta cât om trăi! - pe Iliescu) şi Ionescu „CNSAS” Quintus, el nu poate cânta altă partitură decât aceea a stângismului împănat cu ţipurituri liberale.
Ne vom lămuri în viitor asupra sărăciei lui „Chucky”. Deocamdată, el a dat un test catastrofal în ce priveşte cinstea. Confundând Parlamentul European cu un fel de alcov politic, preacinstitul a plasat-o pe necunoscuta (nouă!) Adina Vălean pe-un loc cert eligibil la europarlamentare. În tandem, fireşte, cu inevitabila Norica Nicolai: după ce ne-a îngrozit cu mapa ei profesională, vrea acum să bage spaima şi în Europa. Cele două pro-antonesciene au surclasat-o pe Renate Weber, ani buni un important personaj al societăţii civile din România, astăzi o activă reprezentantă la Bruxelles. Cinismul liberal mai loveşte astfel încă o dată în plin. Dacă până şi Daniel Dăianu e pasat spre capătul cozii, înseamnă că lecţiile de „oportunitate” ce fac ravagii în partid dau roade peste orice aşteptare.
Politruc de meserie (aproape douăzeci de ani pe lista de plată a politicii te califică pentru o astfel de descriere), „Chucky” are, desigur, vaste ambiţii de mărire. A început să facă ordine la vârf, debarasându-se de oamenii lui Tăriceanu. Mai puţin, fireşte, de cei care s-au bulucit să jure credinţă noului boss (în fruntea listei „caracterelor” de beton îl găsim pe liber-schimbistul Haşotti). Până la sfârşitul anului, PNL va arăta cu totul altfel decât sub Tăriceanu (ceea ce n-ar fi rău): şi anume, de parcă l-ar avea la cârmă pe însuşi Iliescu (ceea ce va fi catastrofal).
E de presupus că aripa deocamdată debusolată a partidului nu va sta nici ea cu mâinile în sân. Nu e suficient să te declari vasalul lui Patriciu pentru a-ţi asigura impunitatea. E necesar să oferi motive de satisfacţie cât mai multor clienţi hămesiţi. Din ce se vede, „Chucky” a reuşit deocamdată s-o satisfacă doar pe dna Vălean. Lista flămânzilor e însă mult mai lungă. Mai lungă chiar decât zilele când „Chucky” a chiulit de la serviciu şi decât nopţile dedicate studiului, mânuirii dextere a cărţilor secrete ale unui original, să-i spunem, liberalism de tripou.
Recomandările noastre
