Horia-Roman Patapievici: "Ca sa intelegem in profunzime miza crizei trebuie sa facem o clipa abstractie de persoane."

Meritul situatiilor de criza este ca scot la iveala lucrurile pe care rutina le ascunde. Cuvantul romanesc „criza” vine din cuvantul grecesc krisis: in limbajul curent, krisis exprima o situatie de pericol, marcata prin pierderea reperelor; la origine, insa, avea sensul pozitiv de explicatie, judecata, discernamant.

Legand intre ele semnificatiile, avem urmatorul mecanism: criza este manifestarea unui pericol in care ne-a adus un derapaj al valorilor; pericolul forteaza o judecata explicativa, derapajul impune un nou discernamant si ambele, explicatia cauzelor si cernerea valorilor, duc la regasirea reperelor.

Romania este, din momentul in care s-a format coalitia celor 322, in situatie de criza majora. In orice criza majora, actorii care se infrunta inceteaza sa mai fie persoane, devenind semne si insemne ale principiilor. De aceea, ca sa intelegem in profunzime miza crizei, adica a pericolului in care ne aflam si a reperelor pe care le-am pierdut, trebuie sa facem o clipa abstractie de persoane.

Traian Basescu, in aceasta criza, nu mai este nici omul empiric care „bea whisky si transpira”, nici „omul cu casa din strada Mihaileanu”, nici „omul care a lichidat flota” - el este omul care a reusit sa personalizeze o aspiratie a electoratului pe care nici o institutie, nici un partid, nici o organizatie si nici un politician nu a putut sa o exprime mai bine.

Este vorba de aspiratia catre dreptate. In aceasta criza, Traian Basescu nu mai poate fi echivalat nici cu defectele sale (cum fac dusmanii sai), nici cu calitatile sale (cum o fac suporterii). De ce? Pur si simplu pentru ca in el oamenii au proiectat o speranta pe care sistemul politic romanesc o nesocoteste de fiecare data cand vine randul sa faca ceva pentru ea si pe care o speculeaza politicianist ori de cat ori e in cautare de voturi.

Alaturi de alte aspiratii, setea de dreptate e constitutiva omului, iar institutiile trebuie nu numai sa nu o contrarieze, cum fac sistemele politice care injosesc omul, ele sunt obligate, daca e sa fie reprezentative, sa ii ofere un suport. Electoratul ii va sprijini intotdeauna pe cei care vorbesc in numele dreptatii.

E adevarat ca electoratul se poate insela in privinta optiunii concrete, dar e infailibil in ce priveste sensul: ceea ce vrea orice om este ca dreptatea sa nu fie batjocorita - caci un om se poate insela in privinta a ceea ce e drept, dar e imposibil sa-si doreasca sa fie obiectul unei nedreptati. Identificarea lui Traian Basescu cu aceasta aspiratie poate fi politicianista, in ce-l priveste; poate fi subiectiva, de partea celor care o afirma; poate fi eronata, din perspectiva faptelor; poate fi chiar gresita, din perspectiva istoriei.

Dar ceea ce ramane este ca anume el, intre toti politicienii si toate institutiile care participa la aceasta criza, a fost identificat de electorat cu omul care vorbeste in numele dreptatii pe care altii o nesocotesc (la inceputul lui mai, CURS da 70a, iar INSOMAR 71a sustinere pentru cauza presedintelui Basescu).

Inainte ca dusmanii sai sa deplanga aceasta identificare, invocand populismul si dictatura, ei ar trebui sa se simta adanc rusinati de faptul ca nici ei, si nici institutiile pe care le reprezinta nu au fost identificati/identificate de electorat cu aspiratia catre dreptate.  

Cine sunt cei 322? Nu persoanele conteaza si, de fapt, nici partidele. Prin decizia de a-l suspenda pe presedinte fara vreun motiv constitutional, cei 322 au facut publica vointa unui grup de oameni, cuprinzand parte din parlament si guvernul, de a decide dupa plac, uzand numai de dreptul care decurge din forta (forta aliantelor negociate in culise si dreptul de a trece peste celelalte puteri si autoritati din stat).

Coalitia celor 322 a incalcat separatia executivului de legislativ, producand bizareria unui guvern anexat coalitiei din parlament si monstruozitatea unui legislativ care executa. Coalitia a nesocotit independenta justitiei, oferind exemplul unui ministru care intervine brutal impotriva independentei procurorilor, care trateaza justitia publica drept un cabinet privat de avocatura, si a unui parlament care nu doar ca accepta acest lucru, dar care contribuie la acreditarea ideii ca justitia ar trebui sa fie subordonata legislativului.

Coalitia a umilit natura esentialmente moderata a institutiei parlamentului, prin transformarea parlamentului intr-o autoritate aroganta, discretionara si arbitrara. Coalitia celor 322 a impins dispretul fata de natura parlamentului pana acolo incat a impus, numai prin forta pe care i-o dadea puterea majoritatii si complicitatea Curtii Constitutionale, modificari ale legii care erau, potrivit dreptului, ilegale.

Umilind institutia parlamentului, incalcand principiul separatiei puterilor in stat, nesocotind principiul moderatiei deciziilor si distrugand controlul reciproc al autoritatilor statului, Coalitia celor 322 a legalizat, tehnic vorbind, nedreptatea. In aceasta judecata nu mai este vorba nici de persoane, nici de partide, nici macar de institutii. Este vorba numai de principii: principiile democratiei, care sunt si cele ale moderatiei.   

Pericolul in care ne gasim este distrugerea echilibrului intre institutiile statului, reprezentate de presedintie, parlament si guvern, distrugere care ar fi obtinuta daca tentativa parlamentului si a guvernului de a elimina controlul pe care presedintia il exercita asupra lor ar fi incununata de succes.

Acesta este cadrul crizei. Continutul ei este dat de derapajul valorilor moderatiei, iar judecata explicativa tine de punerea in lumina a incalcarii principiului separatiei puterilor in stat, de evidentierea umilirii la care a fost supus parlamentul prin autoritarismul la care l-a impins Coalitia celor 322. Trebuie, prin urmare, sa ne opunem demiterii presedintelui Traian Basescu. Votul este NU.