Seism în industria nucleară din Japonia. Compania Chubu Electric, acuzată că a falsificat rapoartele de siguranță înainte de dezastrul de la Fukushima

Seism în industria nucleară din Japonia. Compania Chubu Electric, acuzată că a falsificat rapoartele de siguranță înainte de dezastrul de la FukushimaSursa foto: EVZ

Acuzații extrem de grave vizează industria energetică din Japonia, unde un important producător de energie ar fi modificat rapoartele privind siguranța seismică a unor reactoare nucleare. Compania Chubu Electric Power este suspectată că a început să manipuleze datele referitoare la rezistența la cutremure încă din anul 2009. Decizia ar fi fost luată după ce un seism puternic a provocat șocuri peste limitele proiectate inițial la un reactor dintr-o centrală din centrul țării, conform informațiilor oferite joi de o agenția de presă Kyodo.

Seism în industria nucleară din Japonia

Această nouă dezvăluire vine într-un moment extrem de tensionat pentru operatorul energetic. Compania a recunoscut deja în cursul acestui an că, începând cel puțin din 2012, a selectat exclusiv datele favorabile pentru a stabili standardele de rezistență seismică. Aceste raportări vizau reactoarele 3 și 4 ale centralei de la Hamaoka, instalații pe care operatorul încerca de mai mult timp să le repună în funcțiune.

Rădăcinile problemei sunt mai vechi decât se credea

Până de curând, opinia publică și autoritățile au considerat că manipularea datelor a fost declanșată de introducerea unor norme de siguranță mult mai stricte, impuse după catastrofa din 2011 de la Fukushima, provocată de un cutremur urmat de un tsunami devastator. Cu toate acestea, informațiile recente oferite de sursa Kyodo schimbă complet scenariul, indicând faptul că practicile ilegale ar fi fost utilizate cu mult înainte de dezastrul care a șocat întreaga planetă.

Totul ar fi pornit în luna august a anului 2009, în timpul unui seism cu magnitudinea de 6,5. Atunci, reactorul numărul 5 al centralei Hamaoka din localitatea Omaezaki a fost supus unor șocuri seismice de câteva ori mai mari decât cele înregistrate la reactoarele 1 și 4, depășind parțial limitele de rezistență prevăzute în proiectul de construcție.

Date falsificate pentru a evita deciziile Guvernului

În urma acelui eveniment din 2009, reactorul afectat s-a oprit în mod automat. În încercarea de a obține aprobările pentru redeschiderea lui, compania a început să genereze simulări și să selecteze doar rezultatele convenabile. Scopul acestei acțiuni era de a evita ca guvernul de la Tokyo să impună măsuri suplimentare și costisitoare pentru consolidarea rezistenței la mișcările tectonice.

Situația a devenit și mai complicată după ultimele verificări oficiale. Autoritatea de Reglementare Nucleară din Japonia a comunicat recent că, potrivit unei surse externe, Chubu Electric nu s-a oprit aici. Compania a continuat să modifice datele tehnice chiar și după ce autoritățile au declanșat o anchetă oficială în primăvara anului trecut, în mai 2025.

Aceste noi detalii aduse la lumină adâncesc criza de credibilitate și afectează grav încrederea populației în standardele de siguranță ale centralelor nuclearo-electrice din Japonia, o țară aflată permanent sub amenințarea seismelor majore.