"UE pierde constant, în ultimii zece ani, în competitivitate în raport cu China, SUA, cu alte mari puteri economice. Şi când nu ai forţa economică, nu poţi fi nici o forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu câştigi războiul. Securitatea este fundamentală, iar securitate nu se poate face decât cu bani, iar banii nu pot fi produşi decât de o economie performantă. Iar o economie fragmentată, cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic ne trebuie, ca europeni, performanţă economică, ne trebuie securitate şi aceste două elemente fundamentale nu pot fi făcute decât prin decizii politice fundamentale. Şi repet teza prin care am trecut deja: trebuie să decidem repede, în următorii doi-trei ani, dacă vom crea ‘Statele Unite ale Europei’ sau nu. Şi subiectul este extrem de delicat şi dificil pentru că trebuie asigurat un leadership formidabil la nivel european, care să convingă cele 27 de naţiuni – 28, că intră şi Croaţia de îndată – că numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o mare putere economică şi o putere militară pe măsură, capabilă să asigure securitatea cetăţenilor ei",  a declarat preşedintele Băsescu.
Integrarea Moldovei în UE
Pe de altă parte, Băsescu consideră că procesul de integrare în UE a Republicii Moldova depinde "strict" de politicienii de la Chişinău, catalogând, totodată, drept "neplăcut" faptul că, pentru a doua oară, Parlamentul ţării vecine nu a reuşit să desemneze un preşedinte.
"În momentul de faţă, există deschidere faţă de R. Moldova. După câştigarea de două ori a alegerilor de către Alianţă (Alianţa pentru Integrare Europeană – n.r.) există deschidere, dar R. Moldova trebuie să înţeleagă că nu ea este prioritatea UE. Prioritatea UE este criza economică, perspectivele de dezvoltare. Faptul că după alegeri, pentru a doua oară, politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, să ştiţi că este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante", a mai declarat Băsescu.
Potrivit acestuia, Republica Moldova este "etichetată" a fi în criză politică.
"Depinde, repet, numai de oamenii politici de la Chişinău cât de rapid pot avansa către UE şi vă spun că este un tren extraordinar. Croaţia este ca şi membră a UE. Dar sunt celelalte state care au depăşit etapa de acord de asociere şi au cerut deja să înceapă negocierile de aderare. Efortul nostru politic a fost întotdeauna să creăm condiţii ca Republica Moldova să fie inclusă, din punctul de vedere al perspectivei de aderare, în pachetul Balcanii de Vest. Dacă se ratează acest pachet, Republica Moldova rămâne cu pachetul Ucraina. Şi nu se mai ştie, din momentul în care este lăsată în afara timing-ului pentru Balcanii de Vest, ce evoluţii vor fi", a mai spus șeful statului.
Ce a mai declarat Traian Băsescu astăzi la Sulina:

  • Băsescu regretă al doilea mandat de preşedinte
  • Traian Băsescu: Susțin proiectul Roșia Montană
  • Băsescu: Vot uninominal într-un singur tur, soluția corectă pentru alegerile din 2012