Secretul rețetei originale de ciorbă rădăuțeană. A fost servită prima dată acum jumătate de secol

Secretul rețetei originale de ciorbă rădăuțeană. A fost servită prima dată acum jumătate de secol

Ciorba rădăuțeană a devenit un preparat tradițional. A fost inventată acum jumătate de secol de o gospodină care lucra la un restaurant. Rețeta tradițională are însă un mare secret.

Ciorba rădăuțeană este un preparat pe care cu toții l-am gustat. Se regăsește în meniul tuturor restaurantelor tradiționale din România. A fost preparată pentru prima dată acum jumătate de secol în municipiul Rădăuți, din județul Suceava.

Cum a fost inventată

Ciorba rădăuțeană are și un secret pe care puțin îl știu. A fost inventată absolut din întâmplare de către Cornelia Dumitrescu. Aceasta lucra la un restaurant din Rădăuți. Soțului ei îi plăcea foarte mult gustul ciorbei de burtă, dar prefera doar zeama. El i-a spus femeii că vrea să mănânce ciorbă de burtă cu gust de pui. Cornelia Dumitrescu a introdus astfel carne de pui în locul burții de vită.

Când a văzut că soțul ei a fost încântat de preparat, a decis să introducă cioba și în meniul restaurantului unde lucra. Aceasta a avut un succes uriaș, iar ciorba rădăuțeană a fost preluată și de multe localuri din țară. A fost apreciată și de mulți turiști străini care i-au cerut femeii rețeta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rețeta orgininală

Potrivit rețetei originale, pentru a găti o ciorbă rădăuțeană delicioasă aveți nevoie de piept de pui, smântână, trei gălbenușuri de ou, doi morcovi, doi ardei, o ceapă și trei căței de usturoi.

Legumele se curăță și se spală, iar apoi se pun la fiert. Se adaugă și pieptul de pui tăiat fâșii. Se pune sare după gust. După ce îngredientele au fiert, oala se ia de pe foc și se scot legumele și carnea la răcit. De asemenea, se scoate o cană de zeamă din oală și se lasă de asemenea la răcit. Se amestecă apoi cele trei gălbenușuri de ou cu smântână până când compoziția se omogenizează perfect. Se adaugă usturoiul pisat și treptat zeama pe care am scos-o la răcit. Oala se așează din nou pe foc și se toarnă această compoziție. Ulterior, carnea și legumele tăiate cubulețe pun înapoi în oală. Se mai lasă să dea câteva clocote și ciorba este gata, potrivit stirilekanald.ro.