Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va începe, pe 12 mai, procedura de vânzare a 72 de apartamente în cartierul Henri Coandă din Capitală, prin credit ipotecar, a anunţat, astăzi, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
ANL vrea să vândă opt apartamente cu o cameră, 38 de apartamente cu două camere şi 26 de apartamente cu trei camere, distribuite în două blocuri cu câte trei tronsoane fiecare, cu trei, respectiv patru etaje.
Prezentarea acestor locuinţe va avea loc în intervalul 12 mai - 6 iunie, la sediul ANL din Bucureşti.
Persoanele care doresc să contracteze o locuinţă în acest cartier trebuie să fie înscrise în baza de date ANL şi să urmeze procedura de contractare lansată de agenţie.
"Persoanele care s-au înscris, dar nu au întrunit un punctaj care să le permită includerea pe lista beneficiarilor, sunt informate că, dacă doresc să participe la procedura de contractare a noilor apartamente, pot depune la registratura ANL o cerere în acest sens", se arată în comunicat.
(16:23)