Evenimentul ZileiPoliticaSe rupe Coaliţia? Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, nu exclude demisia  din Guvern

Se rupe Coaliţia? Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, nu exclude demisia  din Guvern

Se rupe Coaliţia? Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, nu exclude demisia  din Guvern
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că miniștrii USR nu exclud demisia din Guvern, după decizia lui Florin Cîțu de a-l demite pe pe Vlad Voiculescu.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spune că miniștrii USR PLUS nu s-au răzgândit în privința premierului Florin Cîțu, deși au participat la ședința de Guvern.

Năsui a fost întrebat dacă miniștrii USR vor demisiona din Guvern, iar acesta a spus clar că nu este exclusă această variantă, dar a ţinut să precizeze că deciziile vor fi luate în interiorul partidului, amintind de mesajul președintelui USR, Dan Barna, unde a fost foarte clar și nu s-a schimbat nimic în ceea ce îl privește pe Florin Cîțu.

Claudiu Năsui: „Trebuie luată o decizie. Florin Cîţu nu mai are susţinerea noastră”

Claudiu Năsui: „Faptul că ne-am dus la ședința de Guvern nu înseamnă că s-a schimbat ceva. Agresiunea pe care a făcut-o premierul Florin Cîțu revocând unilateral un ministru USR PLUS este, în continuare, de neînțeles, mai ales în contextul în care Vlad Voiculescu începuse o luptă cu mafia din sistemul de sănătate de stat, o mafie care a pătruns foarte puternic în acest sistem capabilă să facă orice pentru a-și atinge interesele”, a subliniat ministrul.

Claudiu Năsui: „Avem un sistem care de 30 de ani funcţionează în mod greşit”

Claudiu Năsui a mai afirmat că „degeaba ne supărăm din când în când atunci când se întâmplă câte o tragedie națională, ieșim în țară și cerem schimbarea, dacă în momentul când vine schimbarea ea nu poate fi înfăptuită. Miza nu este o ceartă pe cine este ministru, ci pe reforme și pe capacitatea de a reforma un sistem care chiar de 30 de ani, funcționează în mod greșit”.

Ministrul a mai spus că în ședința membrilor USR PLUS, s-a reiterat faptul că Florin Cîțu nu are susținerea Alianței în acest moment, iar Dan Barna, la ședința de partid, i-a cerut demisia premierului Florin Cîțu.

Mai mult, acesta a declarat că „toate lucrurile astea trebuie stabilite în forurile de conducere statutare ale Alianței USR PLUS, să stabilim un curs care să nu trădeze electoratul nostru”.


Accesează: