Se pregătește cel mai mare război din istoria Bucureștiului. Orașul e plin de arme!
- Lucian Ionescu
- 15 ianuarie 2020, 07:08
Scandalul celor două clanuri interlope, cel al „Ţiganilor” şi cel al „Sportivilor”, a îngrozit opinia publică din Bucureşti şi nu numai. Motivul pentru care cele două clanuri s-au războit este, aşa cum se zvonea deja, o sumă mare de bani care ar fi reprezentat o taxă de protecţie.
Despre acest lucru, mama lui Cezar, cel care l-a „tranşat” pe Bebino, a rupt tăcerea şi a spus cum stau lucrurile.
Cezar, bărbatul care, la finalul săptămânii trecute, a fost implicat într-o dispută sângeroasă cu „Bebino”, liderul „Clanului Sportivilor” din zona Berceni, s-a predat oamenilor legii. Acesta a fost adus de un motociclist, care face parte din grupul „Hells Angels”.
Ulterior, după ce a coborât de pe motor, Cezar a intrat în sediul poliției, acolo unde îl aștepta avocatul. Din câte susțin apropiații bărbatului, el nu ar face parte din niciun clan țigănesc, fiind pe cont propriu.
Mama lui Cezar a ținut să dezmintă informațiile potrivit cărora băiatul ei ar fi consumator și traficant de stupefiante și că ar risca să ajungă la închisoare din cauza acestor lucruri.
„S-a scris în presă că băiatul meu s-ar ocupa și ar consuma droguri, lucruri neadevărate deoarece nu a consumat droguri, iar acest lucru poate fi probat la o simplă analiză solicitată de organele abilitate. De asemenea, nici nu este cercetat și nici nu a fost cercetat pentru vreo infracțiune de trafic de droguri sau deținere”, a spus mama lui Cezar, Gheorghe Selena.
Arme din Republica Moldova
Femeia susține, sus și tare, că fiul ei nu este membru al vreunei grupări interlope și a făcut apel la oamenii legii să supravegheze cu maximă atenție clanurile care i-ar dori răul lui Cezar.
„Au apărut informații în presă că toți membrii Clanului Sportivilor din Berceni au făcut chetă pentru a achiziționa în mod ilegal arme din Republica Moldova, arme ce ar urma să fie folosite în scop de răzbunare. Toți acești interlopi ar putea să folosească aceste arme, dacă zvonurile sunt reale, doar împotriva mea. Eu sunt singura grupare din care fiul meu face parte.
Fiul meu a umblat și umblă mereu singur și nu are apartenență la niciun clan. Sunt convinsă că Poliția Română va supraveghea toate aceste grupări deoarece s-a constatat în toată România că, în ultima perioadă, desfășoară activități de supraveghere a intereselor cetățenilor”, a mai spus Gheorghe Selena
Adevărul despre conflictul sângeros
De asemenea, femeia susține că a aflat și motivul real pentru care a izbucnit confictul dintre Cezar și Emil Marius Alecu, cunoscut drept “Bebino”. La mijloc ar fi fost, așa cum era de așteptat, o sumă de bani. O taxă de protecție, pe limbajul interopilor.
„În urma discuției purtate cu fiul meu, am înțeles adevărul despre motivul izbucnirii acestui conflict, creat de «Bebino», care, fără niciun motiv, a solicitat de la fiul meu inițial autoturismul acestuia, în valoare de 25.000 de euro, în schimbul sumei de 12.000 de euro, în mod real diferența dintre preț reprezentând taxa de protecție.
În cursul zilei de joi, 9 ianuarie, «Bebino» l-a întrebat pe fiul meu pe Instagram ce a rezolvat cu problema taxei de protecție. Acesta i-a spus că nu are decât 1.000 de euro, la care «Bebino» i-a răspuns că vine în 40 de minute să-i ia. În realitate, a durat doar aproximativ 15 minute, acesta fiind însoțit și de alte persoane.
Știu de la fiul meu că «Bebino» s-a arătat indignat de suma de 1.000 de euro. Mai multe aspecte nu am aflat de la băiatul meu”, a declarat mama lui Cezar.
Speranța are un singur nume: Poliția
Femeia trage speranțe că poliția își face datoria și că îl va pedepsi exemplar pe Emil Marius Alecu, zis „Bebino”.
„Sunt convinsă că organele de urmărire penală vor desfășura cu celeritate și profesionalism urmărirea penală și vor afla cu siguranță cele întâmplate în realitate, despre faptul că acest interlop, «Bebino», a venit peste fiul meu să își ia banii pe taxa de protecție”, a mai spus mama lui Cezar.
„Vreau să mai spun că fiul meu s-a prezentat de bunăvoie la poliție, iar, până la momentul prezentării, asupra sa nu a fost emis niciun mandat de aducere. În prezent, a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore”, a încheiat mama lui Cezar.
„Bebino”, liderul Clanului Sportivilor din zona Berceni, și Cezar, presupus membru al Clanului Țiganilor, s-au războit sângeros pe Șoseaua Petricani. Martorii spun că după ce găştile s-au încins a fost o baie de sânge, potrivit cancan.ro