Revista presei.
Cotidianul Se caută 21 de trădători uninominali
PD-L ia în calcul formarea unei majorităţi parlamentare pe baza unor aleşi care îşi vor schimba uninominal culoarea politică.
Dincolo de declaraţiile oficiale ale liderilor PD-L, pe holurile din Modrogan se vehiculează din ce în ce mai intens varianta formării unui guvern cu UDMR, sprijinit şi de grupul minorităţilor naţionale la care să se adauge voturile unor parlamentari de la alte formaţiuni racolaţi uninominal. Matematica e relativ simplă în acest caz: pentru ca un guvern să treacă e nevoie de minimum 236 de voturi. Împreună, PD-L şi UDMR au în Parlament 197 de mandate. La acestea s-ar adăuga cele 18 voturi ale minorităţilor naţionale, care de regulă votează cu puterea. Se adună 215 voturi. În aceste condiţii, democrat-liberalii ar mai avea nevoie să convingă încă cel puţin 21 de uninominali să li se alăture la vot. Ziua
Ieftinirea benzinei îngraşă transportatorii
Companiile de transport, taxi şi RATB bagă în buzunar, sub diferite pretexte, toţi banii proveniţi din scăderea preţurilor la combustibili.
În luna iulie a anului curent, preţul petrolului a înregistrat un maxim istoric de aproape 150 de dolari pe baril, pentru ca, în prezent să scadă la mai puţin de o treime, sub 50 de dolari. Preţul carburanţilor a înregistrat o scădere semnificativă, Petrom, cea mai mare companie petrolieră din ţară ieftinind, în acest timp, preţul benzinei cu aproape 25%, iar cel al motorinei cu aproape 20%. Practic, preţurile la carburanţi practicate de Petrom au ajuns la nivelul din martie 2005. Cu toate acestea, nici operatorii de taxi, nici transportatorii rutieri, nici Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), nu iau in calcul o scădere a tarifelor, invocând diferite pretexte. România Liberă Profesii câştigătoare în vremuri de criză Criza financiară va îngrosa buzunarele multor categorii profesionale. Specialiştii în resurse umane prevăd că o vor duce bine avocaţii, contabilii, consultanţii, recuperatorii şi psihologii.
Companiile resimt criza financiară în cifre. Scad vânzările şi încasările, facturile sunt tot mai greu de plătit şi ziua scadenţei pare tot mai aproape. Astfel de probleme le pot rezolva controllerii, analiştii financiari, auditorii de performanţe financiare. "Aceşti profesionisti, fie ei analişti financiari sau de business, pot deveni parteneri importanţi pentru managerii companiilor", explică Anda Racsa, manager general al ABC Training Consulting. De asemenea, pot recomanda soluţii pentru reducerea costurilor şi echilibrarea sistemului de încasări şi plăţi. Adevărul Dacia ar putea da afară 6.000 de angajaţi
Decizia privind numărul disponibilizaţilor va fi luată în funcţie de evoluţia vânzărilor. În noiembrie, acestea au fost cu 50% mai mici faţă de 2007. Restricţiile la creditare şi invazia maşinilor rulate lovesc puternic în cel mai mare angajator din judeţul Argeş, dar şi în furnizorii care depind de comenzile de la Dacia.
Luna trecută, Dacia a vândut la jumătate faţă de noiembrie 2007 şi comenzile pentru decembrie sunt de trei ori mai mici faţă de anul trecut.
Gazeta Sporturilor Gigi Becali nu-l mai are la suflet pe Rădoi: "Să plece!"
Becali a luat foc după ce a auzit declaraţiile "căpitanului", care spusese că principalul său obiectiv e să plece din Ghencea. "Îl vînd la prima ofertă!", a reacţionat Gigi.
Relaţia care părea a fi cea mai solidă la Steaua, cea dintre Gigi Becali şi Rădoi, pare acum fisurată iremediabil. Patronul clubului şi-a schimbat cu 180 de grade poziţia faţă de finul şi fotbalistul său preferat. Pînă de curînd, de fiecare dată spunea despre căpitanul echipei că "nu va pleca de-aici, să-şi ia gîndul de la un transfer!".
Prosport CFR Cluj pregăteşte o ofertă fabuloasă pentru Protasov
Ucraineanul Oleg Protasov, curtat de CFR Cluj şi după despărţirea de Ioan Andone, va semna pe şase luni, urmând să i se prelungească angajamentul în cazul care va cuceri titlul.
Deşi au discutat în mai multe rânduri cu Cristiano Bergodi, şefii campioanei au decis în cele din urmă să predea lotul din iarnă pe mâna lui Oleg Protasov.
Libertatea Ce ieftină pare viaţa la Chişinău!
Preţurile din capitala Republicii Moldova: mici pentru bucureşteni, mari pentru românii de peste Prut.
Dacă eşti tentat să dai o raită prin pieţele şi magazinele din Chişinău, capitala Republicii Moldova, în lipsa unui program pe care orice turist şi-l face atunci când ajunge “afară”, vei băga de seamă - nu fără surprindere - că banii munciţi într-o lună în România ţi-ar asigura aici un trai îndestulat. Şi asta pentru că viaţa e mai ieftină ca la Bucureşti. Cancan I-am prins împreună! Relaţia dintre o româncă şi antrenorul Carlo Ancelotti
Frumoasa Marina Cretu trăieşte o poveste de dragoste cu renumitul Carlo Ancelotti, care de curând a pus capăt unui mariaj de 25 de ani După luni de speculaţii privind presupusa relaţie dintre tehnicianul lui AC Milan şi femeia de 30 de ani, CANCAN a reuşit să îi surprindă pentru prima oară pe cei doi în ipostaza de îndrăgostiţi.