Scutul european anti - racheta primeste inca un vot de incredere
- Adam Popescu
- 13 aprilie 2007, 05:30
Ultimele "mutari" nucleare ale Iranului si ale Coreei de Nord au convins Germania de necesitatea construirii de baze anti - racheta in Europa.
Ministrul german al Apararii, Franz Josef Jung, a declarat pentru Reuters ca trebuie luate unele masuri de siguranta, avand in vedere ca unele "state problema" construiesc rachete ofensive din ce in ce mai performante.
Desi nu a numit direct statele care reprezinta o permanenta amenintare pentru Europa, este evident ca Jung s-a referit la Iran si Coreea de Nord, tari care au refuzat in repetate randuri sa suspende activitatile nucleare.
Astfel, ministrul german sustine Statele Unite, care doresc sa construiasca o statie radar in Cehia si o baza de aparare anti - racheta in Polonia. In prelabil insa, intentiile SUA au fost aspru criticate de Rusia si de cancelarul german Angela Merkel.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a tinut si el sa atraga atentia asupra necesitatii construirii unui "scut" anti- racheta in Europa. "Nu putem ignora faptul ca Iranul a testat rachete cu o raza de actiune de 1800 de km, care ar putea ajunge pana in Europa".