Scrisorile timişorenilor au convins Guvernul: Sala Capitol rămâne a Filarmonicii

Scrisorile timişorenilor au convins Guvernul: Sala Capitol rămâne a Filarmonicii

Sala Capitol a revenit, oficial, timişorenilor. După ce a trecut o nouă "naţionalizare" fiind luată, lunile trecute de la administraţia locală şi dată RADEF, sala a fost trecută oficial în patrimonial public.

Guvernul a decis, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, ca Sala Capitol şi fosta grădină de vară să revină în proprietatea şi administrarea Consiliului Local Timişoara. Ordonanţa apare după ce, la iniţiativa directorului instituţiei, Ioan Gârbobni, un număr de 10.000 de timişoreni au cerut acest lucru prin scrisori trimise premierului Emil Boc, preşedintelui ţării Traian Băsescu, ministrului Culturii, Kelemen Hunor, precum şi unor senatori şi deputaţi.

Filarmonica Banatul şi-a primit înapoi sediul printr-o ordonanţă de urgenţă. Actul normativ transferă sala Capitol şi grădina de vară din patrimoniul RADEF în cel al Consiliului Local Timişoara. După ce ordonanţa va fi publicată în Monitorul Oficial, municipalitatea va da o hotărâre prin care va acorda Filarmonicii Banatul drept de folosinţă gratuită a celor două locaţii.

"A fost o presiune fantastică. Presa a fost alături de noi, timişorenii s-au coalizat şi au trimis scrisori în care cereau sala Capitol şi grădina de vară pentru oraş şi filarmonică. A fost o luptă crâncenă la care au participat primarul, preşedintele CJ Timiş şi deputatul Ovidiu Ganz, reprezentant al minorităţilor. E o performanţă că am întors decizia din luna mai", spune directorul filarmonicii, Ioan Coriolan Gârboni.

Filarmonica timişoreană s-a înfiinţat în 1947 şi foloseşte Sala Capitol pentru spectacole încă din 1957. De cinci ani de când conduce Filarmonica Banatul, Gârboni a atras finanţări importante, folosindu-se de lobby şi prieteni, a dus concertele timişorenilor pe aproape toate continentele şi a ieşit în faţa comunităţii cu spectacole grandioase, gratuite. În Sala Capitol a investit, în ultimii ani, aproximativ un milion de euro, mare parte bani europeni. Pe de altă parte, pentru grdina de vară există un proiect de amenajare a primului mall cultural din România.

Ne puteți urmări și pe Google News