Părintele meu drag, părinte Teofil,

pe 3 martie a fost ziua în care Dumnezeu a decis să aducă în lume o lumină, o fărâmă de viață adâncită în tainele Cerului nematerialnic.

Odată cu vitejii ghiocei, Domnul ni te-a dăruit pe tine, părinte monah, cu inimă caldă de copil.

Există multe taine în lumea aceasta care nu pot fi încă deslușite, însă cea mai mare dintre toate este taina ființei umane.

Atâta miez de viață și de frumos, într-o inimă care poate cuprinde tot Universul. Într-adevăr, putem afirma cu întreagă credință că Dumnezeu nu a dăruit o minune mai covârșitoare pe lume decât inima omului! În ea se ascunde infinitul cu cele mai însemnate trăiri și sentimente. Inima e centrul organismului, cea mai puternică entitate care poate face față unor dureri inestimabile. Gândurile rele și gândurile bune, dragostea, ura sau alte sentimente paradoxale trec inevitabil prin filtrul inimii. Părinte drag, de la tine am învățat că în viață este esențial să avem sufletul bun și tot ceea ce facem să izvorască din iubire sinceră, pentru Dumnezeu. Altmiteri, orice faptă e zadarnică și înșelătoare.

Părinte Teofil, tu spuneai odată: " Eu cred că nu poate exista un îndemn mai frumos decât <<Gândiți frumos!>>

Ce înseamnă să gândiţi frumos? Înseamnă să nu te gândeşti la

ceva frumos într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice

clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec

prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care

există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte.

Pentru că dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim

frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim

frumos, suntem fericiţi.

Şi fericirea este mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe.

Tinerii prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul lor de a

se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire,

sunt mai aproape de realizări care sa le dea mulţumire şi

fericire. Ştiţi că în poveştile noastre este vorba de “tinereţe fără

bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Nu în sensul ca să rămână

omul la tinereţe şi să nu ajungă la bătrâneţe. Nu în sensul să

rămânem la copilărie ca fază de început, ci să ne menţinem în

sfera copilăriei în ceea ce priveşte: seninătatea, nerăutatea

sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia câtă

este in copilărie."

În aceste zile primăvăratice, când aerul cald are un iz aparte și miroase a Înviere, mi-am rătăcit privirea pe străzile aglomerate ale orașului, prin parcurile fremătânde de glasuri tinere și autobuzele ticsite de oameni grăbiți. Trăiri paradoxale. O nuanță feerică brăzda fiecare chip uman, învelindu-l într-o carcasă indivizibilă. Dar sub acea mască de trăire, simțeam un amalgam de sentimente mai puțin frumoase. Tristețea apăsătoare și grijile vieții cotidiene învăluiau ochii oamenilor în nuanțe de nostalgie contagioasă. Oriunde aruncai privirea, simțeai aceeași vibrație de neliniște, care ți se imprima adânc în suflet ca o săgeată.

Și atunci, părinte, m-am întrebat: " De ce?" Unde au dispărut cuvintele tale încărcate de forță? Ce se întâmplă cu lumea din jur, cu noi? O rază de soare îmi mângâia obrazul care începuse deja să se înroșească. Am luat-o din loc, tot înainte, încercând să las în urmă aceste întrebări fără răspuns.

Însă într-o zi frumoasă din minunata primăvară, mi-am adus aminte zâmbetul tău, acel zâmbet inconfundabil care s-a atașat de inima fiecărui pelerin care îți trecea pragul. O secundă ruptă din veșnicie mi-a încălzit sufletul gânditor și atunci am înțeles!

Lumea noastră tinde să fie supusă unui dinamism teribil, unei mișcări haotice, încătușată în ritmuri disperate. Stresul și setea indusă spre o evoluție fără sfârșit ne-au invadat celulele și ne-au scurs identitatea. Nu ne mai întâlnim cu noi înșine, iar atunci când o facem, tindem să nu ne recunoaștem. Din ce cauză? Fiindcă nu mai știm să trăim. Universul nostru apare cu totul distorsionat, dar suntem educați să credem doar în acele aspecte care pot fi demonstrate sau deduse cu ajutorul unui raționament logic. Ne-am născut sub egida unei false libertăți și am fost crescuți capabili să filosofăm viața, nu să o și trăim.