Schimb de roluri la Teatrul Național Timișoara. Ce fac copiii

Schimb de roluri la Teatrul Național Timișoara. Ce fac copiii

Schimb de roluri la Teatrul Național din Timișoara. Cu convingerea că schimbarea mentalităților se poate face dinspre noua generație către cea de dinaintea ei, copiii sunt puși în ipostaza de a-și invita ei părinții la teatru, în loc să aștepte să fie duși de aceștia.

Teatrul Național din Timișoara (TNTm) propune publicului său un schimb de roluri, lansând pentru toată luna mai o ofertă excepțională pentru copiii care își aduc părinții la teatru.

”Astfel, pentru fiecare bilet cumpărat de un copil, însoțitorul său adult va primi un loc gratuit la spectacol. Bineînțeles, ca de fiecare dată, copiii, elevii și studenții beneficiază de o reducere de 75% din prețul întreg al biletului”, arată reprezentanții TNTm. 

De asemenea, în luna florilor, cei care se iubesc pot oferi un alt fel de flori partenerilor lor: pentru fiecare bilet cumpărat la spectacolele programate în luna mai, Teatrul Național Timișoara oferă cuplurilor al doilea bilet gratuit. 

Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, telefon 0256 201 117), al căror orar de funcționare este de marți până duminică, între orele 11 și 19. De asemenea, informații despre spectacole, achiziționare de bilete online și rezervări se pot obține pe site-ul Teatrului Național, www.tntimisoara.com. Copiii, elevii și studenții beneficiază de o reducere de 75% din prețul întreg al biletelor, în timp ce pensionarii și grupurile de minim 15 persoane pot achiziționa bilete cu o reducere de 50%.

O lună plină de spectacole

Luna aceasta, TNtm prezintă unele dintre cele mai aplaudate spectacole alea sale din repertoriu. Joi, 9 mai, de ziua Europei, TNTm a programat spectacolul Rambuku, câștigătorul Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului, un eseu teatral profund care dezvăluie încă o dată misterul umanității pentru publicul său. Spectacolul este programat de la ora 19, la Sala 2.

Weekend-ul este dedicat copiilor de toate vârstele, bucuriei și  muzicii. Astfel, vineri, 10 mai, de la ora 11, cei mici au întâlnire în Sala Mare a Teatrului Național cu Cenușăreasa și cu prietenii ei, iar duminică, 12 mai, de la ora 19, Sala Mare va fi din nou gazda unuia dintre cele mai celebre musicaluri ale lumii Disney: Beauty and the Beast. Copiii se vor reîntâlni cu personajele lor favorite miercuri, 22 iunie, de la ora 11, în aceeași sală, unde îi așteaptă Pinocchio.

Săptămâna următoare începe sub semnul frumoaselor întâlniri întâmplătoare, în spectacolul Aeroport, programat marți, 14 iunie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, după care vineri, 17 mai, tot de la ora 19, dar de această dată la Sala 2, spectatorii vor râde împreună cu Billy Mincinosul. Sâmbătă, 18 mai, Teatrul Național redeschide porțile Sălii Mari pentru o seară dedicată emoției, romantismului și iubirii, alături de Anna Karenina. Spectacolul începe la ora 18.

Joi, 23 mai și sâmbătă, 25 mai, mult-prea-inteligentul Antoine își așteaptă spectatorii  la Studio „Uțu Strugari”, de la ora 19, să râdă împreună, în spectacolul  M-am hotărât să devin prost. Seara de vineri,  24 mai, aparține și ea teatrului: de la ora 19, la Sala 2, publicul este invitat să intre în atmosfera mereu nouă, mereu fabuloasă, amețitoare din Piața Roosevelt.

Miercuri, 29 mai, Canicula transpune spectatorii într-un univers de buzunar, pe cât de intens, pe atât de interesant, iar joi, 30 mai, râdem împreună cu Zoe, Tipătescu, Trahanache & co. în O scrisoare pierdută, la Sala Mare, de la ora 19. 

Ultima stație din călătoria teatrală a lunii mai aduce spectatorii Naționalului timișorean la Sala 2, unde vineri, 31 mai, de la ora 19,  vor împărtăși bucuria, nostalgia și speranța cu protagonistele efervescentei comedii Cele trei grații. 

Ne puteți urmări și pe Google News