Schimb de replici Codrin Ştefănescu-Valeriu Zgonea pe Facebook: "Eu încă nu înţeleg ce urmăreşti, Vali Zgonea! Şi de ce...”

Schimb de replici Codrin Ştefănescu-Valeriu Zgonea pe Facebook: "Eu încă nu înţeleg ce urmăreşti, Vali Zgonea! Şi de ce...”

După ce Valeriu Zgonea i-a transmis lui Liviu Dragnea un nou mesaj prin intermediul reţelei de socializare Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor a avut un schimb de replici cu secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu.

”Eu încă nu înţeleg ce urmăreşti, Vali Zgonea! Şi de ce...”, i-a scris Codrin Ştefănescu lui Zgonea.

În replică, preşedintele Camerei i-a răspuns: ”Eu urmăresc ca social democraţia să îşi păstreze, cu responsabilitate, angajamentele luate în exterior, şi în interior. De 20 de ani, urmăresc ca PSD-iştii să câştige alegerile locale şi parlamentare, ca să guverneze pentru cetăţeni. Eu nu am susţinut interesele de grup când la PSD, când la PC, când la PRM şi retur. Nu vreau să avem un discurs pentru români şi un alt discurs pentru PSD-işti. Eu vreau acţiuni corecte şi oneste, atât în interiorul familiei PSD, cât şi în exterior. În PSD şi în Romania anului 2016, nimeni nu ar trebui condamnat pentru o opinie. V-aţi înscris în PSD, domnule Codrin Ştefănescu, după care aţi hotărât că nu rezonaţi cu valorile acestui partid şi aţi rezonat, pe rând, cu PC şi PRM, după care aţi venit să ne ţineţi lecţii de moralitate. Eu nu mi-am părăsit colegii, indiferent dacă am câştigat sau am pierdut”.

Codrin Ştefănescu s-a referit la perioada în care partidul era condus de Mirca Geoană: ”Interese de grup? Zici chiar tu? Când ne-a exclus Geoană pe motiv că suntem prea apropiaţi de Năstase...unde îţi era glasul, Vali? Păi nu era...”

Valeriu Zgonea i-a replicat: ”Codrin Ştefănescu, eram unde am fost în ultimii 20 de ani, în PSD, cu Liviu Dragnea, Victor Ponta şi ceilalţi colegi”.

Schimburi de replici şi cu fanii de pe Facebook

După ce o persoană i-a transmis lui Zgonea că ”pe Liviu Dragnea nu îl mai iubesc doar membri PSD, îl iubesc toţi cei care au votat ca Băsescu să fie demis”, preşedintele Camerei i-a răspuns şi i-a luat apărarea lui Victor Ponta: ”Da, doamnă, şi pe Victor Ponta îl iubesc toţi care au votat împotriva lui Traian Băsescu. Dar Victor Ponta a acţionat cu responsabilitate, pentru binele partidului”.

Ne puteți urmări și pe Google News