Scarlett Johansson intră în pielea actriţei din "Psycho"

Scarlett Johansson intră în pielea actriţei din "Psycho"

Actriţa Scarlett Johansson o va interpreta pe Janet Leigh în filmul "Alfred Hitchcock and the Making of Psycho", ce descrie problemele întâmpinate de regizor când a vrut să realizeze pelicula, scrie latimes.com.

În momentul în care Hitchcock a dorit să transpună povestea pe marele ecran, studiourile au fost reticente din cauza violenţei extreme pentru acea vreme descrise în film. Când studiourile au refuzat propunerea, regizorul a strâns singur un buget de 800.000 de dolari pentru a produce ceea ce este astăzi cunoscut drept cel mai important thriller al cinematografiei. Janet Leigh a fost nominalizată la Oscar în categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul ei din thriller. Alături de Johansson, în film va mai juca şi Anthony Hopkins, în rolul lui Alfred Hitchcock. Helen Mirren va fi soţia regizorului, Alma Reville, iar James D’Arcy va intra în pielea lui Anthony Perkins, actorul care a interpretat rolul Norman Bates în "Psycho". Producţia acestui film va începe anul acesta. Lungmetrajul biografic va fi regizat de Sacha Gervasi, realizatorul documentarului "Anvil! The Story of Anvil", povestea unei formaţii heavy metal.

Ne puteți urmări și pe Google News