Scandal cu poliţişti

Scandal cu poliţişti

Şeful IPJ Cluj, comisarul Ioan Păcurar, este acuzat că anchetează un caz în care parte este tatăl său, Ioan Păcurar.

Primarul comunei Apahida l-a reclamat la ministrul de interne, Cristian David, pe şeful poliţiştilor clujeni, comisarul Ioan Păcurar, pe motiv că acesta îi anchetează pe cei cu care tatăl său se judecă într-un dosar civil.

La mijloc se află un teren de două hectare, care valorează în prezent aproximativ trei milioane de euro şi care a fost atribuit de Primăria Apahida, în anul 2004, lui Petru Rocaş şi lui Leonte Păcurar, rude apropiate ale comisarului Păcurar. Deşi au toate actele în favoarea lor, cei doi localnici nu au putut lucra terenul pentru că Ioan Păcurar, tatăl poliţistului, îl ocupă abuziv, pe motiv că acesta i se cuvine, deoarece se află la câţiva metri de ferma lui de porci.

Cazul a fost cercetat şi de prefectul judeţului Cluj, Călin Platon, care a stabilit că titlurile de proprietate au fost acordate în mod legal, iar problemele legate de încălcarea proprietăţii trebuie să fie rezolvate de justiţie. Până în prezent, Leonte Păcurar şi Ana Rocaş, văduva lui Petru Rocaş, au câştigat cinci procese împotriva tatălui comisarului şi mai aşteaptă doar verdictul final al Curţii de Apel Cluj.

Înaintea acestui proces, pe 18 februarie, ofiţerul Alin Meşter, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Cluj, s-a autosesizat şi a început o anchetă împotriva primarului comunei Apahida, pe motiv că acesta se face vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals. Teroare în sat şi la primărie După doar trei zile, pe 21 februarie, doi poliţişti au venit la Primăria Apahida, de unde au ridicat mai multe documente de la Serviciul Agricol, care privesc şi terenul ocupat abuziv şi râvnit de tatăl poliţistului. Mai mult, unii săteni au primit citaţii la ora nouă seara pentru a se prezenta la audieri la poliţie a doua zi dimineaţa. Primarul comunei Apahida spune că tot ce se întâmplă este un abuz.

„Au venit doi poliţişti cu un ordin care purta numele şefului Poliţiei Cluj, comisar de poliţie Păcurar Ioan. Adică el face anchetă pentru tatăl lui, care ocupă abuziv terenul la oameni. Noi pentru acest lucru am făcut plângere penală şi nu a fost nicio grabă să fie rezolvată problema oamenilor. Este o răzbunare pentru că eu am mai fost anchetat în urmă cu un an de procurori tot pentru aceleaşi acuzaţii şi am fost găsit nevinovat. Nu se mai poate“, se plânge Ionel Fărcaş, primarul comunei Apahida.

Edilul a mai spus că a fost nevoit să se plângă la ministrul de interne, dar şi la comisarul Păcurar, căruia i-a cerut să extindă cercetările şi la tatăl, şi la fratele lui pentru tulburare de posesie. La rândul lui, Alexandru David, secretarul comunei Apahida, ne-a declarat că tatăl poliţistului a instaurat în instituţie un climat de teroare. „Vine şi ne ameninţă pe toţi că o să vedem ce-o să păţim dacă nu-i facem dreptate“, a precizat secretarul. REACŢIE „Dacă-i vinovat, să plătească“ „Nu este problema mea şi nu mă bag în treburile lui tata, în procesele pe care le are cu oamenii din Apahida. Dacă justiţia va spune că tata trebuie să plătească, atunci să plătească“, a spus comisarul Păcurar. De asemenea, şeful IPJ Cluj a mai spus că toate documentele instituţiei poartă numele lui, dar că în cazul invocat de primarul din Apahida, acestea au fost semnate de adjunctul său, comisarul-şef Teodor Pop.

Ne puteți urmări și pe Google News