Scad chiriile pentru spaţiile comerciale

Scad chiriile pentru spaţiile comerciale

Chiria spaţiilor comerciale stradale din centrul Bucureştiului se va stabiliza în prima jumătate a anului, iar în zonele semicentrale se vor înregistra scăderi ale costului de închiriere şi creşterea gradului de disponibilitate, ca urmare a mutării chiriaşilor în mall-uri, estimează compania DTZ Echinox.

"Retailul stradal se află în prezent într-o perioadă de stagnare, după ce în prima jumatate a anului 2008 creşterile au fost în medie de 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2007.Stabilizarea s-a produs în a doua jumătate a anului trecut, pe măsură ce criza economică internaţională s-a făcut simţită şi la noi ", se arată într-un comunicat al companiei de servicii imobiliare.

Topul celor mai scumpe zone din Bucureşti unde în 2008 tariful chiriilor a fost între 120-150 euro/metru pătrat pe lună.

•Bulevardul Magheru •Calea Victoriei •Calea Dorobanţilor

Potrivit analiştilor DTZ, în actualul context economic, când principalii consumatori de spaţii comerciale stradale îşi revizuiesc strategia de dezvoltare, unii dintre ei chiar stopând-o, cererea pentru astfel de spaţii va stagna şi chiar se va reduce pentru spaţiile situate în locaţii fără trafic pietonal consistent.

Cerere crescută din partea: •operatorilor bancari •farmaciilor •cazinourilor

Potrivit DTZ, în ultimul an retailerii au început să părăsească spaţiile stradale din cartiere în favoarea mall-urilor, fenomen care s-a remarcat şi la nivelul operatorilor din domeniul electrocasnicelor, care au trecut printr-un proces extensiv de dezvoltare a reţelei, proces iniţiat când spaţiile comerciale din mall-uri nu erau o opţiune comună.

Cauze

•Spaţiile stradale sunt limitate ca şi suprafaţă şi nu mai răspund întotdeauna exigenţelor conceptului de retail modern pe care l-au abordat chiriaşii lor în ultima vreme. •Mall-urile sunt o alternativă atrăgătoare pentru multe lanţuri de magazine care s-au extins în trecut prin spaţii stradale, deoarece oferă suprafeţe mai mari, flexibilitate în configurarea acestora, trafic sporit şi marketing integrat.

Citiţi şi Preţul apartamentelor a crescut cu 10% în cinci zile

Ne puteți urmări și pe Google News