Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a demarat o acţiune penală în justiţie împotriva site-ului nouvelobs.com, al săptămânalului „Le Nouvel Observateur“, în cazul unui articol potrivit căruia preşedintele i-ar fi propus fostei soţii, Cècilia, să se întoarcă la el.
Avocatul preşedintelui, Thierry Herzog, a depus plângerea penală - prima de acest tip depusă în Franţa de un preşedinte în exerciţiu - acuzând site-ul de „fals, uz de fals şi răspândire de informaţii false“. Plângerea vine ca urmare a „apariţiei, pe 6 februarie, a unui articol cu titlul «Obsesia pentru Cècilia»“, în care ziariştii site-ului susţineau că, opt zile înainte de căsătoria cu Carla Bruni, care a avut loc pe 2 februarie, Sarkozy i-ar fi trimis un SMS fostei soţii, Cècilia, în care spunea: „Dacă te întorci, anulez tot“.
„Această informaţie este nu numai mincinoasă, dar ea nu mai are nimic de-a face cu acţiunea sa (a lui Sarkozy - n.n.) politică“, a declarat, pentru AFP, Herzog, precizând că responsabilii site-ului riscă 3 ani de închisoare şi 45.000 de euro amendă. Derapaj în sondaje Spre deosebire de începutul mandatului, când Sarkozy părea să aprecieze atenţia presei pentru viaţa sa personală, liderul francez a devenit în ultima vreme de o discreţie deosebită, preferând să proiecteze imaginea unui preşedinte preocupat numai de treburile ţării.
Ieri, în timp ce presa franceză relata pe larg despre plângerea sa în justiţie, Sarkozy a prezentat un plan de combatere a violenţei şi şomajului în problematicele suburbii franceze, refuzând orice comentariu cu privire la acţiunea judiciară sau viaţa sa privată. Motivul ar putea fi căderea drastică din sondajele de opinie, în care francezii au indicat că nu gustă „vedetismul“ de care a fost acuzat Sarkozy.