Sarkozy alungă publicitatea de la televiziunea publică

Sarkozy alungă publicitatea de la televiziunea publică

Începând din această seară, canalele televiziunii publice franceze nu vor mai difuza publicitate în prime-time, ca urmare a unui act legislativ susţinut de preşedintele Nicolas Sarkozy, care a declarat că vrea să ridice calitatea programelor, eliberând “France Televisions” de “tirania ratingurilor”.

Reforma a fost aspru criticată de opoziţia socialistă şi de jurnaliştii din televiziunea publică, mai multe voci considerând că principalii câştigători vor fi deţinătorii televiziunilor private, în frunte cu TF1, consideraţi drept apropiaţi ai preşedintelui.

Măsura, care scoate publicitatea din programul France 2, France 3 şi al canalelor publice prin cablu, între orele 20.00 şI 06.00, intră în vigoare mulţumită acordului voluntar al conducerii “France Televisions”. Legea, care propune interzicerea publicităţii pe tot parcursul programului începând cu 2011, nu a intrat încă în vigoare, din cauza opoziţiei îndârjite dusă de socialiştii din parlamentul francez.

Circuitul banilor

Principala motivaţie a reformei lui Sarkozy – crearea unei televiziuni publice de calitate, după modelul BBC-ului britanic – a fost repede respinsă de critici, care au arătat că renunţarea la publicitatea în prime-time va aduce pierderi de 200 până la 380 de milioane de euro şi va afecta calitatea programelor. Aceiaşi critici au precizat că, în mod logic, publicitatea va fi redistribuită pe alte segmente ale pieţei, TF1, controlat de Martin Bouygues, naşul unuia dintre fii lui Sarkozy, sau chiar M6, fiind principalii câştigători.

În prezent, televiziunea publică franceză este finanţată în principal din publicitate şI dintr-o taxă TV care ajunge la 116 de euro pe an pentru fiecare gospodărie şI este colectată de la cetăţeni odată cu impozitele locale.

Banii pierduţi de televiziunea publică vor fi totuşi compensaţi. Sarkozy a anunţat deja că televiziunea publică va primi anul acesta un plus de 450 de milioane de euro din bugetul public, o parte din aceşti bani urmând să fie colectaţi din taxe aplicate televiziunilor private, operatorilor de telefonie mobilă şi furnizorilor de internet.  

Cine controlează ştirile

Chestiunea publicităţii este numai una dintre problemele noului act legislativ care a fost deocamdată adoptat doar în camera inferioară a parlamentului.

O altă problemă este o clauză care acordă preşedintelui francez dreptul de a numi şeful televiziunii publice, o schimbare de la situaţia actuală, care conferă această atribuţie consiliului audio-vizual - Conseil Superieur de l'Audiovisuel. Criticii au subliniat că această masură va întoarce Franţa în urmă cu câteva zeci de ani, în vremea ORTF (Office de Radiodiffusion-Télévision Française), când linia editorială era direct dictată de la Palatul Elysee.

“Este un uriaş pas înapoi. Televiziunea publică va deveni o unealtă de propagandă a guvernului”, a declarat Jean-Francois Tealdi, purtător de cuvânt al sindicatului CGT din televiziunea publică, citat de Forbes.

Reforma lui Sarkozy, care a înfierbântat spiritele în Franţa, va fi combătută chiar azi printr-o grevă, de către angajaţii France 3. Colegii de la France 2 vor urma exemplul, mâine.