Şantierele se golesc de turci şi de chinezi

Şantierele se golesc de turci şi de chinezi

Autorităţile au aprobat un contingent de două ori mai mic faţă de anul trecut, dar firmele nu se înghesuie după noile autorizaţii.

Criza alungă muncitorii străini din spaţiul extracomunitar care începuseră să populeze şantierele româneşti în ultimii doitrei ani. Aceştia vor pleca anul acesta în ţările lor pe măsură ce li se termină contractele, în condiţiile în care reînnoirea autorizaţiilor va fi foarte dificilă. Autorităţile au aprobat deja pentru 2009 un contingent de două ori mai mic decât anul trecut, respectiv 8.000 de persoane şi estimează că cifra ar putea depăşi oricum necesarul actual.

„Nu avem cereri nici pentru aceste autorizaţii, deoarece o parte dintre ele urmează să fie acordate şi sportivilor care activează în România. Ca să obţină aviz pentru muncitori străini, angajatorii vor trebui să facă dovada că nu există pe piaţă specialişti români şi să primească, în acest sens, o aprobare de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dacă se înmulţesc şomerii, acest lucru va fi din ce în ce mai greu”, explică Dumitru-Nicu Cornoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Reprezentanţii Oficiului Român pentru Imigrări (ORI) spun că, până în prezent, pentru 2009 au fost acordate 442 de autorizaţii, majoritatea pentru muncitori din China, Bangladesh şi Turcia. „Am avut cereri destul de puţine. Anul trecut fuseseră eliberate de trei ori pe atât”, spune Mihaela Martescu, purtător de cuvânt al ORI. Potrivit acesteia, domeniul construcţiilor, care atrăgea în 2008 cea mai mare parte a contingentului, a fost întrecut de industria textilă şi tâmplărie.

Trimişi acasă de români În lipsa unor noi proiecte şi fără să-şi primească banii pentru lucrările anterioare, majoritatea antreprenorilor luptă acum pentru supravieţuire. „Muncitorii străini se vor întoarce în ţările de origine. Ar mai putea rămâne turcii, aduşi de firmele turceşti şi preferaţi forţei de muncă din România”, afirmă Adriana Iftime, directorul Patronatului Societăţilor din Construcţii. Turcii s-au plâns autorităţilor că acordarea autorizaţiilor e greoaie. SĂTUI DE STRĂINI Constructorii se bazează pe euronavetişti Firmele de construcţii care au apelat la forţă de muncă extracomunitară anii trecuţi, când piaţa românească ducea lipsă de specialişti, se bazează acum pe muncitorii români întorşi din străinătate. „Chinezii pe care i-am avut noi nu au fost profesionişti şi au plecat la expirarea contractelor. Acum aşteptăm reacţia pieţei - dacă vom avea proiecte, vom lua dintre cei care au lucrat în Spania şi Italia”, susţine Nicolae Boştină, directorul Consola Grup. Antreprenorii spun că, din punct de vedere al costurilor, cu muncitorii străini sau români ajungeau la aceleaşi cifre, respectiv 500-600 de euro pe lună, cu mese şi cazare incluse.

Ne puteți urmări și pe Google News