Doi clienţi au fost prinşi făcând sex cu prostituatele, la salonul de masaj. Află ce au păţit!

Doi clienţi au fost prinşi făcând sex cu prostituatele, la salonul de masaj. Află ce au păţit!

Patru saloane de cosmetică şi masaj din Ploieşti - cuibuşor pentru prostituate şi proxeneţi. Pentru sume cuprinse între 100 şi 300 de lei fetele practicau "masajul sexual"

UPDATE. În două din cele patru locaţii la care au descins poliţiştii IPJ Prahova, însoţiţi de procurori ai Parchetului Judecătoriei Ploieşti, anchetatorii au prins două tinere în timp ce prestau servicii sexuale clienţilor lor, racolaţi în Saloanele de masaj. "Este rarisim aşa ceva. Să reuşeşti să-i surprinzi în timpul actului, în flagrant delict! Este o mare realizare!. Ancheta este abia la început!, a declarat pentru Evenimentul Zilei, Dan Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Sursa citată a precizat că în urma percheziţiilor au fost ridicate pentru audieri cinci persoane: cele două prostituate, clienţii lor şi proxenetul - un localnic, în vârstă de 40 de ani, suspectat  de mai mult timp de către poliţişti. Totodată au fost ridicate mai multe înscrisuri şi alte mijloace care probează activitatea infracţională desfăşurată de proxenet şi "fetele" lui. "Reţeta folosită este cea clasică! Sub pretextul efectuării unui masaj simplu ori erotic, fetele duceau clienţii în încăperile din spate ale Saloanelor. Sumele pretinse pentru actele sexuale prestate variază între 100 şi 300 de lei. Este posibil ca, pentru una sau două persoane să se emită chiar în această seară ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Cei doi clienţi care au cumpărat serviciile sexuale sunt cetăţeni din Ploieşti. Ei au fost audiaţi şi amendaţi contravenţional, fiecare cu câte 500 de lei!" ne-a declarat sursa citată. Poliţiştii prahoveni au efectuat azi mai multe percheziţii în municipiul Ploieşti, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism, sub acoperişul unor saloare de cosmetică şi masaj. Poliţiştii şi procurorii au descins la patru adrese din municipiul Ploieşti, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Prahova, Dan Radu. Surse judiciare au precizat că la momentul descinderilor unele persoane au fost prinse în flagrant.

Ne puteți urmări și pe Google News